logo

Naționala de fotbal pe plajă nu a acumulat niciun punct în preliminarii


https://www.ipn.md/ro/nationala-de-fotbal-pe-plaja-nu-a-acumulat-niciun-7979_1067585.html

Naționala de fotbal pe plajă a Moldovei a pierdut și ultimul meci din preliminariile Campionatului European, Divizia B, care s-a desfășurat în Italia, transmite IPN.

Tricolorii au cedat cu 1-4 în fața Ungariei. Singurul gol al Moldovei a fost marcat din penalty, de Nicolae Ignat. Anterior, Moldova a fost învinsă de Estonia, cu 5-6, și Lituania, cu 0-6.

Pe primul loc în grupă s-a clasat Ungaria (8 puncte), urmată de Estonia (6), Lituania (3) și Moldova (0).