Joi, 6 iulie, a fost anunţat clasamentul FIFA pentru această lună. Naţionala de fotbal a Moldovei a urcat trei trepte și ocupă locul 158, transmite IPN.
Pentru echipa antrenată de Igor Dobrovolski urmează meciurile cu Serbia (2 septembrie, Belgrad) și Țara Galilor (5 septembrie, Chișinău) din cadrul preliminariilor Campionatului Mondial din 2018. Dintre adversarele Moldovei în grupa D a campaniei de calificare cea mai bună poziţie este ocupată de Țara Galilor – locul 20. Irlanda e pe 29, Austria – 37, Serbia – 42, iar Georgia – 112.
Lider în ierarhia FIFA a redevenit reprezentativa Germaniei, proaspăta deținătoare a Cupei Confederațiilor, urmată de Brazilia și Argentina. Următorul clasament va fi dat publicităţii pe 10 august.