Selecționata masculină de tenis a plecat în Muntenegru pentru a juca în grupa a treia a zonei euro-africane Davis Cup, transmite IPN.
Din componența lotului fac parte: Alexandr Vitcov, Maxim Bulat, Vasile Donțu și Egor Matvievici. Căpitanul selecționatei este Iurie Gorban.
„La fel ca anul trecut, lipsește liderul nostru, Radu Albot. El are o motivație să se mențină în top 100 mondial, dar noi dăm șansa acestor tineri să acumuleze experiență și să creăm o echipă competitivă”, a declarat la conferința de presă președintele Federației Moldovenești de Tenis, Elena Organ.
În grupa a treia a zonei euro-africane vor concura: Albania, Andorra, Armenia, Bulgaria, Cipru, Macedonia, Grecia, Islanda, Kosovo, Letonia, Liechtenstein, Malta, Monaco, Muntenegru, Moldova și San Marino. Turneul se va încheia pe 9 aprilie.