Perspectiva de aderare la Uniunea Europeană pentru Republica Moldova este acea dezvoltare firească a relaţiei moldo-comunitare pe care ne-o dorim din mai multe puncte de vedere. Comentariul aparţine vicepremierului Natalia Gherman, ministru al afacerilor externe şi integrării europene. Într-un interviu pentru Radio Europa Liberă, Natalia German a spus că, în opinia sa, doar modelul european reprezintă acel model de modernizare a Republicii Moldova care este firesc, transmite IPN.
Natalia Gherman a declarat că perspectiva europeană pentru un popor eminamente european este o soluţie şi o opţiune firească. Mai avem nevoie de această exprimare clară pentru a fi eligibili în ceea ce priveşte mai multe programe şi instrumente de finanţare, pentru a continua procesul de reforme pro-europene în Republica Moldova. „O perspectivă europeană oferită clar de către UE ar însemna încheierea mai multor interpretări tendenţioase şi greşite despre vocaţia acestei ţări şi a acestui popor”, a subliniat vicepremierul.
Oficialul a spus că profunzimea şi ambiţia reformelor pro-europene pe care le implementăm în Republica Moldova nu se deosebesc cu nimic de reformele ţărilor Balcanilor de Vest, care se află în proces de aderare la Uniunea Europeană şi se bucură de statut de ţări candidate la aderare. „Acest statut deschide mai multe posibilităţi de finanţare din fondurile structurale ale Uniunii Europene, pe care le gestionează Comisia Europeană şi pentru care sunt eligibile doar acele state care au statut de candidat la aderare.
Ministrul a mai spus că trebuie să ne concentrăm asupra acelor proiecte transfrontaliere care vor conecta Republica Moldova la spaţiul european prin intermediul României şi care vor schimba radical situaţia pe teren. Natalia Gherman a menţionat că pentru a obţine mai multă credibilitate trebuie de implementat prevederile Acordului de Asociere, prevederile Zonei de Comerţ Liber între Republica Moldova şi Uniunea Europeană, iar angajamentul politic există pentru a face acest lucru.