logo

Natalia Gavrilița: Discutăm dacă vom solicita sau nu asistență militară


https://www.ipn.md/ro/natalia-gavrilita-discutam-daca-vom-solicita-sau-nu-asistenta-7965_1090184.html

Și premierul Natalia Gavrilița recunoaște că Republica Moldova trebuie să investească în modernizarea și dotarea Armatei Naționale. Prim-ministrul spune că acest domeniu a fost lăsat de izbeliște mulți ani, iar în condițiile noilor amenințări de securitate, Republica Moldova trebuie să-și fortifice capacitățile de apărare. Șefa Executivului spune că acum autoritățile discută dacă vor solicita sau nu asistență militară partenerilor externi, notează IPN.

Natalia Gavrilița spune că Guvernul a majorat în acest an bugetul destinat apărării naționale, totuși suma este insuficientă pentru modernizarea și echiparea corespunzătoare a armatei. Statutul de neutralitate, prevăzut în Constituție, nu înseamnă o ignorare a domeniului apărării, domeniul care a devenit extrem de important în condițiile crizei de securitate din regiune, spune premierul.

„După rectificare, bugetul armatei s-a majorat cu aproximativ 130 de milioane de lei. Un lucru important este că Uniunea Europeană are noi instrumente de finanțare pentru domeniul apărării și vom beneficia de asistență externă non-letală, asistență care ține mai mult de organizarea armatei. Neutralitatea trebuie apărată. Cetățenii susțin neutralitatea țării, dar asta nu înseamnă că în condițiile noilor amenințări și provocări, nu ar trebui să investim în capacități”, a spus prim-ministrul Natalia Gavrilița în cadrul emisiunii „Joi cu Liliana Barbăroșie” de la postul public de televiziune.

Anterior, atât ministrul britanic de externe, Liz Truss, cât și mai mulți congresmeni americani au anunțat disponibilitatea satelor lor de a oferi Republicii Moldova armament la standarde NATO. Potrivit oficialilor, acest ajutor ar putea veni în Republica Moldova doar la solicitarea autorităților de la Chișinău.

„Am solicitat partenerilor noștri asistență non-letală, asistență pentru întărirea capacităților la frontieră, întărirea capacităților Inspectoratului Situații de Urgență, discutăm cu țările europene și despre alte tipuri de asistență. Suntem la etapa la care decidem dacă vom solicita asistență militară. Trebuie să recunoaștem că munițiile pe care le are armata, chiar și pentru antrenamente, sunt învechite. La fel ca în multe alte domenii, nu s-a investit mult timp și acum trebuie să recuperăm”, a mai spus premierul Natalia Gavrilița.

Potrivit ministrului apărării, Armata Națională este creată dintr-un efectiv militar de 6500 de persoane și 2000 de persoane civile. Recent Anatolie Nosatîi a menționat că armata este dotată cu „unități de tehnică produse în anii 60-80”.