Mutarea în „Prima Casă” se amână
https://www.ipn.md/ro/mutarea-in-prima-casa-se-amana-7967_995355.html
Oamenii care şi-au procurat apartamente prin intermediul programului „Prima Casă” sunt nevoiţi să mai aştepte. Aceasta deoarece lucrările nu au fost finalizate. Coordonatorii proiectului susţin că acest lucru se preconizează pentru sfârşitul lunii ianuarie curent, transmite Info-Prim Neo.
Una dintre beneficiarii proiectului, care şi-a cumpărat casă la mansardă, spune că iniţial li s-a promis că în luna decembrie lucrările vor fi încheiate, însă termenul a fost amânat. „Am decis să participăm la acest program, deoarece suntem bugetari şi nu putem achita imediat toată suma integral. Dar aşa, achităm pe parcurs şi preţurile mi se par convenabile”, a menționat femeia la o şedință la Primărie.
Cauza principală a întârzierii lucrărilor sunt neîncrederea oamenilor în astfel de proiecte, dar şi economia tenebră, a declarat coordonatorul Maria Banari. „Toţi acei care s-au adresat pentru a participa la program renunţă la această idee pe motiv că trebuie să-şi declare veniturile lunare oficiale, în condițiile în care de fapt primesc salariile în plic. Dacă nu ar fi existat acest fenomen, depunerile ar fi crescut practic de două ori”, a menţionat Maria Banari.
Şeful Direcţiei construcţii capitale şi blocuri locative, Roman Sofroni, a declarat că pe strada Ghioceilor, unde a fost preconizată construcția a 4 blocuri locative, lucrările au început abia pentru blocul 2. „Avem 46 de contracte din cele 72 prevăzute, dar se execută lucrările şi la ziua de astăzi. Dacă acest bloc va fi ocupat de peste 50%, vom începe completarea celui de-al 3-a, ca în toamnă să ajungem la nivelul 9-10 al blocurilor”, a explicat Roman Sofroni.
Programul „Prima Casă” a fost lansat în 2010 pentru persoanele bugetare, familiile recent căsătorite, tineri şi alte categorii. Până în prezent, Primăria Chişinăului a eliberat 135 de scrisori de garanţie pentru achiziţionarea unei locuinţe, iar valoarea totală a creditelor contractate este de aproximativ 3 mln de euro. Împrumuturile se acordă pentru o perioadă de până la 25 de ani, la o rată a dobânzii de 9%.