logo

Munteanu: Ministerul Mediului a fost unul dintre cei mai proști donatori de acte legislative


https://www.ipn.md/ro/munteanu-ministerul-mediului-a-fost-unul-dintre-cei-mai-prosti-donatori-de-acte--7965_1021878.html

Actualul ministru al mediului, ex-deputatul Valeriu Munteanu, susţine că Ministerul Mediului, în ultimii 6 ani, a fost unul dintre cei mai proști donatori de acte legislative către Parlament și, respectiv, de acte normative, către Guvern. Într-un interviu pentru Radio Europa Liberă, Munteanu a declarat că acest lucru s-a întâmplat pe motiv că au existat oameni care au avut o frică cronică de Parlament, transmite IPN.

„Este unicul domeniu unde strategia de mediu nu a fost adoptată prin legea Parlamentului, ci doar prin hotărâre de guvern pentru anumite chițibușuri, că cineva nu se împăca, că cineva avea o frică de Violeta Ivanov (n.r. deputat PCRM, ex-ministru al ecologiei) sau altceva. Nu există în Parlamentul Republicii Moldova oameni care nu pot să înțeleagă imperativele acestui domeniu sau ale altui domeniu”, a menționat Valeriu Munteanu.

Ministrul a precizat că aceste lucruri s-au făcut intenționat, ca să se lase porți deschise, inclusiv din opoziție. „ Există poate 10-20 de oameni în Parlamentul Republicii Moldova care primesc soldă de la Federația Rusă și le e în cot lor de ce se întâmplă în Republica Moldova. În rest, oamenii înțeleg. Exemplul cel mai elocvent este re-subordonarea Moldsilva, exercițiu pe care l-am făcut în două zile în Parlament”, a notat ministrul.

Valeriu Munteanu a declarant că în toate țările europene, fără excepție, inclusiv în România, denumirea instituției este Ministerul Mediului, Pădurilor și Apelor, în Republica Moldova erau toate dimensiunile, în afară de păduri. În opinia sa, acest lucru se întâmplă pentru că existau interese foarte mari pentru a nu privi acest domeniu forestier ca mediu, ca protecție a mediului, ci ca un domeniu economic.

„Există un document, puteți să-l deschideți foarte ușor, documentul pe care l-au prezentat partenerii europeni în prima zi de activitate a Guvernului Gaburici, în care sunt niște recomandări ce trebuie să facem, astfel încât să fim credibili să putem accesa în continuare instrumente financiare pe care vrem să le accesăm. Și la domeniul forestier e scris în felul următor: „expertiză europeană” și nimeni nu neagă acest lucru, că Moldsilva raportează în tot anul tăieri de 400 de mii de metri cubi de lemn, iar consumul efectiv în Republica Moldova este de 1 milion 100 de mii, document scris, semnat, conștientizat și toată lumea înțelege. Respectiv, se taie 400 de mii, se fură alte 700 de mii. Toată lumea știe”, a mai spus ministrul.

Întrebat cine le fură,  Valeriu Munteanu a răspuns că sistemul – „de la pădurar până la clasa politică, care a acoperit acest lucru şi care a permis ca să existe statu-quo-ul acesta”.