Primarul general interimar al Chișinăului Silvia Radu anunță că municipalitatea va închiria autospeciale de la companii private pentru a le antrena în procesul de deszăpezire în capitală, în caz de ninsori abundente. Marți, 14 noiembrie, primara a efectuat o vizită la întreprinderea municipală „Exdrupo” în contextul pregătirii serviciilor municipale către sezonul rece. După inspecție, Silvia Radu a spus jurnaliștilor că echipamentul municipalității pentru deszăpezire este foarte învechit, multe autospeciale sunt defecte, iar în caz de ninsori puternice acestea riscă să nu facă față, transmite IPN.
„Suntem în pregătirea bugetului pentru anul 2018 și mi-am propus să văd fiecare detaliu – cum a fost pregătit acest buget și ce se poate face pentru a aloca mai mulți bani în această direcție. Vom face tot posibilul ca chișinăuienii să suporte consecințele iernii cât mai puțin. Sper că vom consolida o echipă care să intervină cu responsabilitate. Altfel mulți dintre ei nu vor ajunge la a doua ninsoare”, a spus Silvia Radu, sugerând că pot urma demisii.
Ştefan Racu, director „Exdrupo”, a spus jurnaliștilor că, în pofida faptul că autospecialele sunt învechite, municipalitatea este gata să intervină în caz de ninsori. „100% nisipul este pregătit, o cantitate de patru mii de tone. Trei mii de tone de sare sunt pe drum. Avem 80 de autospeciale. Cele mai noi au fost procurate în 2012. Ne-ar trebui măcar încă 25 de autospeciale. Avem 325 de muncitori, majoritatea sunt la vârsta pensionării. Tinerii nu rezistă acestui regim de muncă”, a spus Ştefan Racu.
Potrivit directorului, autospecialele întreprinderii sunt universale, practic zi de zi sunt antrenate la diferise lucrări prin oraș. Pe timp de vară se utilizează la așternerea asfaltului, iar pe timp de iarnă – la deszăpezire.