În municipiul Chişinău anexele vor putea fi construite doar pe verticală şi numai în procesul de reconstrucţie totală a blocului. Propunerea a venit din partea primarului Dorn Chirtoacă, care a insistat pe respectarea standardelor unice pentru întreg oraşul. Solicitările de eliberare a autorizaţiilor de urbanism depuse până la acest moment, care nu corespund acestor prevederi, ar putea fi anulate, transmite IPN.
O altă propunere a primarului este de a demola anexele construite răzleţ până acum, odată ce vor expira contractele de arendă a terenurilor pe care au fost ridicate.
Viceprimarul Nistor Grozavu a spus că anexele au apărut dintr-o „prostie sovietică”, când la parter nu se construiau balcoane, deoarece se considera că astfel hoţii nu vor putea să urce pe balcoane. În perioada anilor 1992-1998, multe anexe au fost construite ilegal, fără să se respecte careva standarde.
„Prin 2008 am încercat să reglementăm doar construcţia la clădirile cu 5 niveluri, doar pe o singură linie. O necesitate ar fi să se stabilească o limită pentru fiecare clădire, cu determinarea strictă a destinaţiei anexei construite. Or, multe construcţii de pe aliniamentul stradal se transformă în unităţi comerciale”, a mai spus viceprimarul.
Şeful interimar al Direcţiei arhitectură, urbanism şi relaţii funciare, Radu Blaj, a menţionat că există o dispoziţie a Ministerului Construcţiilor de cândva, care a permis construcţia anexelor. Aceasta prevede că anexele pot fi construite doar supraetajat sau pe orizontală, dar în cel de-al doilea caz să cuprindă toată lungimea parterului. Radu Blaj a mai spus că, în conformitate cu planul general de urbanism, blocurile de locuit care nu au balcon pot să construiască o anexă prin decizia Consiliului municipal Chişinău, care alocă teren pentru construcţii.