logo

Municipalitatea va aloca 3,5 milioane de lei pentru blocul din strada Independenţei


https://www.ipn.md/ro/municipalitatea-va-aloca-35-milioane-de-lei-pentru-blocul-din-strada-independent-7967_1012644.html

Consilierii municipali au votat în unanimitate alocarea din Fondul de rezervă a municipiului Chişinău a sumei de 3,5 milioane de lei pentru reparaţia acoperişului blocului de locuit din strada Independenţei, unde în urma unui incendiu produs pe 1 mai au ars 28 de apartamente la mansardă, transmite IPN.

Viceprimarul municipiului Chişinău, Nistor Grozavu a precizat că indiferent de varianta propusă de către comisiile de profil formate să investigheze cauza incendiului la mansardă este nevoie de conservarea construcţiei prin restabilirea acoperişului şi   demolarea pereţilor exteriori ai mansardei.

La rândul său, consilierul municipal din partea fracţiuni PCRM, Victor Gurău, a spus că mansarda respectivă trebuie să dispară şi să fie reparat acoperişul, precum şi spaţiile de exploatare comună a clădirii respective. „Avem responsabilitatea să asigurăm cetăţenii cu un acoperiş deasupra capului la iarnă, este varianta cea mai bună. Nu ne mai interesează expertiza, pe noi ne interesează acoperişul blocului”, a spus alesul municipal.

Totodată, aleşii locali au votat ca din cele 3,5 milioane de lei alocate din Fondul de rezervă să fie acordat ajutor material proprietarilor de apartamente de la etajele inferioare care au avut de suferit în urma stingerii incendiului.

Pe 1 mai, în urma unui incendiu, a ars în totalitate o mansardă de pe strada Independenţei 10/2 din capitală, cu 28 de apartamente.