Municipalitatea acuză Guvernul că a expus spre privatizare un imobil în construcţie destinat iniţial copiilor orfani din capitală
https://www.ipn.md/ro/municipalitatea-acuza-guvernul-ca-a-expus-spre-privatizare-un-imobil-7967_972741.html
Municipalitatea acuză Guvernul că intenţionează să vândă un imobil în construcţie, destinat iniţial copiilor orfani din municipiul Chişinău care nu au unde locui după absolvirea instituţiilor rezidenţiale de îngrijire, transmite Info-Prim Neo.
Potrivit şefului Direcţiei construcţii capitale, Vasile Panfil, autorităţile locale au identificat o clădire pentru absolvenţii de internate, însă, printr-o hotărâre de Guvern, construcţia a fost trecută din proprietate municipală în proprietate de stat, iar ulterior executivul a decis să o includă în lista obiectivelor expuse spre vânzare.
Vasile Panfil a declarat luni, 24 noiembrie, la şedinţa operativă de la Primărie că Guvernul nu a răspuns solicitării autorităţilor locale de a exclude obiectivul din str. Nicolae H. Costin, 44/1 din lista obiectivelor supuse privatizării şi a-l întoarce la balanţa municipalităţii. Potrivit lui Panfil, prin privatizarea blocului nefinalizat executivul urmăreşte de fapt însuşirea terenului aferent acestui obiectiv, care are o suprafaţă mai mare de 3 ha şi este proprietate municipală.
Iniţial terenul era destinat construcţiei blocului chirurgical al Complexului spitalului din str. Nicolae Costin, sectorul Buiucani, însă destinaţia construcţiei a fost modificată în baza Programului municipal pentru susţinerea copiilor orfani. Pentru lucrările de proiectare a blocului locativ pentru copii orfani din bugetul municipal au fost alocate 500 mii lei, a declarat Svetlana Chifa, şef al Direcţiei municipale pentru protecţia drepturilor copilului. Aceasta a menţionat că legislaţia în vigoare prevede că autorităţile publice locale sunt responsabile de asigurarea cu spaţiu locativ a copiilor orfani.
Primarul capitalei, Dorin Chirtoacă, a declarat că s-a adresat de mai multe ori preşedinţiei RM cu această problemă, însă i s-a răspuns, prin mai multe scrisori, că problema asigurării cu spaţiu locativ a copiilor rămaşi fără îngrijire părintească nu ţine de competenţa şefului statului.
Solicitat de Info-Prim Neo, şeful Serviciului de presă al Guvernului, Vitalie Condraţchi, a declarat că nu cunoaşte detalii despre caz. Surse din cadrul serviciului de presă al Ministerului Construcţiilor şi Dezvoltării Teritoriului au comunicat că blocul nu se află la balanţa instituţiei.
În municipiul Chişinău sunt peste 1,1 mii de copii orfani sau rămaşi fără grijă părintească.