Un motociclist în vârstă de 23 de ani din satul Rădeni, raionul Călăraşi, a murit luni seara, 2 februarie, după ce s-a ciocnit frontal cu un automobil în apropiere de localitatea Cornova din raionul Ungheni.
Contactată de IPN, Uliana Catan, ofiţer de presă la Inspectoratul Naţional de Patrulare, a comunicat că impactul s-a produs în momentul în care un automobil condus de către un bărbat de 31 de ani a intrat pe contrasens fără să se asigure. Ca urmare a loviturii, motociclistul a murit pe loc. Deocamdată, nu se cunoaşte cu ce viteză se deplasau cele două unităţi de transport şi nici dacă şoferii au consumat sau nu alcool.
Primarul localităţii Rădeni, Liuba Jardan, a declarat că tânărul obişnuia să se deplaseze cu viteză mare şi fără cască de protecţie.
Dacă se va stabili că şoferul automobilului se face vinovat de producerea accidentului, acesta riscă până la 7 ani de închisoare.