logo

Moţiunea de cenzură nu a trecut


https://www.ipn.md/ro/motiunea-de-cenzura-nu-a-trecut-7965_1009705.html

Guvernul condus de premierul Iurie Leancă nu a căzut nici după cea de-a treia moţiune de cenzură înaintată de comunişti în ultimele 6 săptămâni. Aceasta nu a întrunit numărul  necesar de voturi – cel puţin 51. Pentru demiterea Guvernului au votat doar deputaţii comunişti şi trei socialişti, transmite IPN.

Moţiunea înaintată avea drept motivare secretizarea negocierilor Acordului de Asociere cu UE. Premierul Iurie Leancă a subliniat că negociatorii şefi din partea Moldovei, ministrul de externe, Natalia Gherman, şi viceministrul economiei, Octavian Calmâc, au participat frecvent la audieri cu parlamentarii în problema negocierilor şi deputaţii comuniştii, alături de ceilalţi, au fost puşi la curent cu acest proces.

Comuniştii au insistat că prevederile acordului încalcă interesele cetăţenilor moldoveni întrucât Moldova s-a angajat să participe la conflictele militare la care participă şi UE, dar şi să ofere date cu caracter personal ale cetăţenilor când acestea sunt solicitate de UE. Ministrul justiţiei, Oleg Efrim, a intervenit şi a spus că statele UE au cele mai înalte standarde de protecţie a datelor cu caracter personal.

Până acum PCRM a mai înaintat două moţiuni Guvernului Leancă. În primul caz parlamentarii comunişti au învinuit executivul că încearcă să deposedeze statul de Banca de Economii şi Aeroportul Internaţional Chişinău. Iar cea de-a doua moţiune a vizat conflictul transnistrean şi instituirea punctelor migraţionale între cele două maluri ale Nistrului. Nici una dintre moţiuni nu a acumulat numărul suficient de voturi.