logo

„Motanul cel cu șapte vieți” le va ține companie la peste 1500 de copii dornici de lectură


https://www.ipn.md/ro/motanul-cel-cu-sapte-vieti-le-va-tine-companie-la-peste-1500-de-copii-dornici-de-7967_1048226.html

Cartea „Motanul cel cu șapte vieți”, semnată de Claudia Partole și ilustrată de Violeta Zabulica-Diordiev, a ajuns, anul acesta, la circa 1500 de copii care au vizitat Salonul Internațional de Carte pentru Copii și Tineret, ediția a XXIII-a, în perioada 11-14 aprilie. „La ediția de anul trecut am fost printre premianți și de aceea m-am simțit obligată să vin cu o nouă carte pentru cei mici”, a mărturisit autoarea.

„Salonul este important, în primul rând, pentru copii. Ei sunt impresionați de atâta carte, văd autorii, ilustratorii, editorii. Și asta-i provoacă la lectură.  Dar și pentru scriitori este o provocare. Acum 23 de ani, noi nu aveam atâția scriitori pentru copii. Bine, îi avem pe Vieru și pe Vangheli. Dar acum, scriitorii care niciodată nu s-au apropiat cu pana lor de copilărie, scriu bine și frumos și sunt prezenți la fiecare ediție a Salonului: Arcadie Suceveanu, Nicolae Popa, Irina Nechit. Titus Știrbu, pe el îl cunoaștem, el a scris și scrie pentru copii, a remarcat Claudia Partole, citată de IPN.

Referindu-se la numele noi, scriitoarea a menționat-o pe Bianca Scurtu, o tânără autoare de roman. „Editura Prut vrea să lanseze un ciclu de cărți scrise de tineri și pentru tineri și romanul Biancăi Scurtu va fi primul din acest ciclu. Romanul, cum să spun, vine din lecturi, din seriale, dar nu fiecare ar putea să le treacă prin filiera sa, precum a făcut-o Bianca, astfel că ne legăm mari speranțe de ea”, a spus Claudia Partole.

Scriitoarea Nina-Soroceanu spune că Salonul este important pentru beneficiarii de carte, dar și pentru scriitori. „Suntem acum mulți care scriem pentru copii și participarea la Salon ne ține mereu în concurență, ne obligă să scriem cât mai bine”, subliniază autoarea.

Printre cei care au pășit pragul Salonului Internațional de Carte pentru Copii și Tineret sunt și elevii clasei I-a a unui liceu din capitală, însoțiți de profesoara lor, Victorina Botnaru, care spune că pentru copii a fost o mare fericire să se întâlnească  pe viu cu scriitorii, să le pună întrebări.

La ediția actuală a Salonului au participat în jur de 100 de edituri și distribuitori de carte din Moldova, Romania, Franța Germania, China, Polonia, Ungaria, Turcia. În fiecare zi au avut loc lansări de carte. Vizitatorii au putut urmări și expoziția „Biblioteca: puncte de acces la cunoaștere”, dedicată aniversării a 75-a de la fondarea  Bibliotecii Naționale pentru copii „Ion Creangă”.