logo

Moscova insinuează că va folosi aeroportul din Tiraspol pentru transport militar, expert


https://www.ipn.md/ro/moscova-insinueaza-ca-va-folosi-aeroportul-din-tiraspol-pentru-transport-militar-7978_1020322.html

Generalii ruşi insinuează că ar putea folosi aeroportul din Tiraspol, atunci declară că vor aproviziona trupele din regiunea transnistreană cu orice preţ, după ce Rada de la Kiev a decis să interzică tranzitul pe teritoriul ucrainean. De această părere este expertul militar Iurie Pântea, care a declarat într-un interviu pentru Radio Europa Liberă că Federaţia Rusă a făcut deja efortul necesar ca aeroportul de la Tiraspol să fie unul prin care încărcăturile militare să ajungă în regiunea transnistreană, transmite IPN.

Rada de la Kiev a aprobat denunţarea a cinci acorduri de securitate cu Moscova, inclusiv unul care permitea ruşilor să transporte personal militar spre regiunea transnistreană, în sprijinul operaţiunii de menţinere a păcii. Decizia Radei urmează deocamdată să fie promulgată de preşedintele Petro Poroşenko. La Moscova, generalul de armată Iuri Iakubov, coordonatorul Direcţiei inspectorilor generali din cadrul Ministerului rus al Apărării, a declarat că „asigurarea contingentului rus de pacificare în Transnistria se va face în orice condiţii”. Iakubov a spus că „ministerului apărării nu-i rămâne decât să-şi aprovizioneze formaţiunile cu toate cele necesare apelând la aviaţia militară de transport. Noi nu vom permite ca pacificatorii ruşi să îndure foame”.

Expertul Iurie Pântea a menţionat că la luarea acestor decizii de către Kiev autorităţile Republicii Moldova n-au contribuit cu nimic. „Eu nu prea văd cine din Chişinău, care sunt forţele politice care pot să declare ferm şi răspicat interesele naţionale şi să ceară respectarea documentelor semnate în 92, 93, 94 etc. Până la moment, întotdeauna Rusiei i-a reuşit să „convingă” autorităţile de la Chişinău să accepte ceea ce ea considera că este necesar să facă sau pur şi simplu le-a pus în faţa faptului împlinit. Chişinăul se află într-o situaţie relativ destul de comodă: odată ce Ucraina va accepta sau nu va accepta tranzitul aerian cu alte încărcături decât cele de pasageri, Chişinăul va avea o situaţie în care lucrurile nu vor mai depinde de el”, a opinat Iurie Pântea.

Dacă Ucraina nu va permite transporturi militare pe cale aeriană, rămâne ca Rusia să facă un ocol imens prin România şi Republica Moldova. Iurie Pântea spune că aceasta nu este o decizie pe care militarii ruşi vor fi foarte bucuroşi s-o aprobe sau să insiste pe ea fiindcă poartă costuri enorme şi complet alte explicaţii sau aranjamente politice.

Grupul Operativ de Trupe Ruse (GOTR) din regiunea transnistreană şi contingentul militar rus de menţinere a păcii numără în prezent circa 1500 de militari.