Moş Crăciun aduce căldură la Nisporeni
https://www.ipn.md/ro/mos-craciun-aduce-caldura-la-nisporeni-7967_962884.html
Vineri, 29 decembrie, va fi conectat la conducta de gaze naturale punctul termic al gimnaziului nr. 2 din oraşul Nisporeni, până la finele anului curent urmând să fie conectate la reţea toate şcolile din localitate.
Primarul oraşului Nisporeni Victor Rusu a declarat pentru postul de Radio “Vocea Basarabiei”, preluat de Info-Prim Neo, că îmbunătăţirea condiţiilor pentru desfăşurarea procesului educaţional în şcoli şi grădiniţe a devenit posibilă datorită fortificării lucrărilor de gazificare a localităţii. În particular, în 2006 au fost investite 2 mil. lei pentru construcţia unui gazoduct, care a permis conectarea la reţea a mai multor case şi agenţi economici.
Gazificarea instituţiilor preşcolare de la Nisporeni este preconizată pentru anul viitor.
Printre alte reuşite ale anului ce trece, Victor Rusu numeşte realizarea unui proiect în comun cu Fondul ecologic, datorită căruia oraşul a putut procura 100 de containere pentru deşeuri menajere, precum şi o autospecială nouă pentru colectarea gunoiului.
Oraşul Nisporei are o populaţie de circa 12 mii de locuitori, în localitate activează 4 instituţii şcolare de diferit nivel şi 3 grădiniţe.