logo

Morminte de copii la care nimeni nu vine să se reculeagă


https://www.ipn.md/ro/morminte-de-copii-la-care-nimeni-nu-vine-sa-se-reculeaga-7967_994315.html

Copiii care se nasc grav bolnavi ajung de cele mai multe ori în orfelinate. Speriaţi de greutăţile care îi aşteaptă, convinşi de rude, dar şi de medici, părinţii decid să-i lase în grija statului. În Republica Moldova familiile care vor să înfieze un copil de regulă nici nu examinează opţiunea de a lua de la orfelinat un copil bolnav. Boala îi condamnă pe aceşti copii la moarte prematură, iar când se întâmplă să treacă în lumea celor drepţi sunt înmormântaţi din mila angajaţilor instituţiilor în care sunt plasaţi sau din donaţiile sponsorilor. La mormintele acestor copii nimeni nu este văzut să se reculeagă. Bugetele instituţiilor rezidenţiale nu prevăd alocaţii pentru situaţiile în care se întâmplă un copil să moară. Şi nici părinţii biologici, dacă sunt în viaţă, nu au nicio obligaţie să-şi asume cheltuielile pentru funeralii. Solicitată de Info-Prim Neo, Viorica Dumbrăveanu, şefa Direcţiei protecţia familiei şi drepturilor copilului din cadrul Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, a declarat că responsabilitatea pentru înmormântarea copiilor orfani îi revine autorităţii tutelare. Dacă e vorba de un copil plasat în cadrul unui serviciu care aparţine autorităţile publice locale, atunci responsabile sunt autorităţile respective. Directoarea Casei municipale pentru copii din Chişinău, Maria Jechiu, a declarat că de când este în această funcţie nu a mai permis ca vreun copil să rămână neînmormântat, ca trupurile neînsufleţite ale orfanilor să fie date, cum se făcea în trecut, pentru studii studenţilor de la medicină. „Indiferent de câte greutăţi am avut, i-am înmormântat creştineşte – cu sicriu, cruce, preot. Din anii 90, am înmormântat aproximativ 30 de copii. În cele mai multe cazuri sunt copii care suferă de paralizie cerebrală, de hidrocefalie, maladii cardiace etc.”, a spus Maria Jechiu. Bani pentru funeralii sunt adunaţi de la angajaţii instituţiei şi de la sponsori. Au fost situaţii când nu se găseau bani pentru cruci şi atunci le făceau din beţele de la pătucuri. Acum, din mila unor oameni, acestea au fost schimbate pe cruci metalice. Copiii de la Casa municipală sunt înmormântaţi la cimitirul din localitatea Codru, suburbie a Chişinăului, pentru că este cel mai apropiat cimitir. Mormintele sunt unul lângă altul, într-un sector aparte, şi rar când cineva este văzut să se reculeagă aici. Directorul Casei municipale pentru copii spune că părinţii care sunt în viaţă sunt anunţaţi despre moartea copiilor. Dacă nu face nimeni dintre rude curăţenie la mormintele acestor copii, în preajma Paştilor Blajinilor merg angajaţii instituţiilor să le aducă în ordine pentru ziua de pomenire. La Casa-internat pentru copii (băieţi) cu deficienţe mintale din Orhei în ultimii 16 ani au murit 30 de copii. Directorul instituţiei, Lidia Popa, spune că şi aici funeraliile sunt organizate pe banii pe care angajaţii instituţiei reuşesc să-i adune. Dar oamenii sunt receptivi: preoţii nu iau bani pentru oficierea slujbelor de înmormântare, iar primăria le oferă pe gratis locuri la cimitir. Sicriele şi crucile sunt confecţionate în atelierul Casei-internat. Ca şi în cazul Casei municipale de copii din Chişinău, copii de la Orhei sunt înmormântaţi într-un sector aparte, iar de morminte se îngrijesc angajaţii instituţiei. Părinţii reacţionează diferit, unii se implică, alţii refuză, lăsând funeraliile şi îngrijirea mormintelor pe seama instituţiei. Contactat de Info-Prim Neo, Vadim Cojuşneanu, directorul Combinatului Servicii Funerare din capitală, a declarat că la cimitirele din subordinea Primăriei Chişinău, în cazul persoanelor neidentificate şi a celor care nu au rude, indiferent dacă sunt copii sau adulţi, cheltuielile pentru înmormântare – sicriu, cruce, loc, maşină sunt acoperite de Combinat. [Elena Nistor, Info-Prim Neo]