logo

Monica Babuc speră să invite în curând oficialii români la inaugurarea monumentelor


https://www.ipn.md/ro/monica-babuc-spera-sa-invite-in-curand-oficialii-romani-la-7967_1026905.html

Ministra culturii, Monica Babuc, participând la deschiderea oficială a Palatului Culturii din Iaşi, şi-a exprimat speranţa că în cel mai apropiat timp oficialii români vor asista la inaugurarea monumentelor pe care autorităţile Republicii Moldova încearcă să le renoveze cu ajutorul grantului românesc. Oficiala de la Chişinău a participat la eveniment la invitaţia omologului său român Vlad Alexandrescu, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Culturii, invitaţii au avut ocazia să asiste la inaugurarea expoziţiilor temporare ce au etalat piese de excepţie din patrimoniului instituţiei ieşene, precum şi a două expoziţii itinerante, prezente la Iaşi pentru a marca evenimentul „Aurul şi argintul antic al României”, proiect expoziţional al Muzeului Naţional de Istorie a României în care Complexul Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi contribuie cu piese de tezaur, şi „Artă şi ceremonial la mesele regale”, organizată de Muzeul Naţional Peleş. „Atât Iaşiul, cât şi Palatul Culturii sunt simboluri familiare nu doar ieşenilor”, a declarat Monica Babuc în timpul vizitei efectuate la Palatul Culturii.

Redeschiderea Palatului Culturii este punctul final al celei mai vaste operaţiuni de restaurare a unui monument istoric, realizată în cadrul programului guvernamental privind Reabilitarea monumentelor istorice din România. Palatul Culturii este al treilea obiectiv reabilitat în judeţul Iaşi, după Palatul Cuza de la Ruginoasa şi Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri”.