“Moldtelecom” va oferi gratuit informaţii despre numerele de telefon ale mai multor instituţii publice
https://www.ipn.md/ro/moldtelecom-va-oferi-gratuit-informatii-despre-numerele-de-telefon-ale-mai-multo-7967_961990.html
Din 1 noiembrie curent, “Moldtelecom” va relua oferirea gratuită, prin intermediul serviciului 1188, a informaţiilor despre numerele de telefon ale unui şir suplimentar de instituţii publice chiar şi în cazul în care solicitantul va prezenta date incomplete despre aceste instituţii. De la 1 septembrie, operatorul naţional de telefonie oferă asemenea servicii pe gratis doar în cazul în care solicitantul prezintă date complete despre abonat (denumirea şi adresa) sau date incomplete (denumirea) despre autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, instituţii medicale şi farmacii.
Potrivit Serviciului de presă al Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Telecomunicaţii şi Informatică (ANRTI), în lista respectivă au fost incluse suplimentar gările feroviare şi cele auto, aeroporturile şi porturile fluviale, serviciile de urgenţă şi dispeceratele întreprinderilor comunale, instituţiile de învăţământ preşcolar, preuniversitar şi universitar, instituţiile de cultură (teatre, cinematografe, biblioteci, muzee, săli de concerte, posturi de radio şi TV, arhive), asociaţiile de protecţie a drepturilor consumatorilor, Casa Naţională de Asigurări Sociale, Compania Naţională de Asigurări în Medicină şi structurile acestora din municipii, oraşe şi raioane.
“Moldtelecom” a luat această decizie la cererea ANRTI, care consideră necesar de a extinde lista de întreprinderi şi instituţii publice, ce cad sub incidenţa prevederii Regulamentului prestări servicii de telefonie fixă privind prezentarea gratuită a informaţiei despre numerele de telefon ale abonaţilor, în baza unor date incomplete. Agenţia a înaintat această cerere după examinarea multiplelor plângeri şi adresări ale consumatorilor care s-au arătat nemulţumiţi de noua procedură de prestare a serviciilor de informaţie de către SA “Moldtelecom”.
Informaţiile despre numerele de telefon ale altor abonaţi vor fi oferite pe gratis, prin serviciul 1188, numai în cazul în care solicitantul va prezenta date complete despre aceştia: în cazul persoanelor juridice - denumirea şi adresa, iar a persoanelor fizice – numele, prenumele şi adresa. În caz contrar, aceste informaţii vor fi furnizate, prin serviciul 1189, contra plată, la un tarif de 0,48 lei (inclusiv TVA) per apel.