Moldtelecom marchează 120 de ani de telefonie
https://www.ipn.md/ro/moldtelecom-marcheaza-120-de-ani-de-telefonie-7966_982701.html
Fiecare a treia familie din Republica Moldova are telefon fix. În anul 1941, la 10 mii de locuitori reveneau în medie 12 telefoane. Astăzi media europeană de conectare la Internet în bandă largă este de 21%, pe când în Moldova doar 5% din populaţie beneficiază de acest serviciu. Datele au fost prezentate la o conferinţă de presă de către directorul general al SA Moldtelecom, Vitalie Iurcu, cu prilejul aniversării a 120-a de la prestarea primului serviciu de comunicaţii în Moldova, transmite Info-Prim Neo.
Alexandru Oleinic, ministrul tehnologiilor informaţionale şi comunicaţiilor, a menţionat că SA Moldtelecom este unul dintre cei mai mari plătitori de impozite. „Anual această întreprindere investeşte circa un miliard de lei, iar defalcările în buget constituie 600-700 de milioane de lei”, a spus Oleinic.
O realizare de ultimă oră a întreprinderii a fost lansarea reţelei de telefonie mobilă 3G.
Prima staţie telefonică din Chişinău a fost dată în exploatare în anul 1890 şi avea o capacitate de 300 de linii. La ora actuală reţeaua de telefonie fixă are peste 1,1 milioane de linii, gestionate prin intermediul a 34 de filiale ale întreprinderii.