Moldtelecom a făcut surprize discipolilor Casei de copii din Cernoleuca, Donduşeni
https://www.ipn.md/ro/moldtelecom-a-facut-surprize-discipolilor-casei-de-copii-din-cernoleuca-7967_979642.html
Peste 40 de discipoli ai Casei de copii din Cernoleuca, raionul Donduşeni, au primit sâmbătă, 19 decembrie, mai multe cadouri de Crăciun – mănuşi, inventar sportiv, jucării şi dulciuri - din partea operatorului naţional de comunicaţii SA „MOLDTELECOM” care patronează această instituţie socială, transmite Info-Prim Neo cu referire la surse din cadrul Companiei.
Cadourile au fost înmânate de directorul general al SA „MOLDTELECOM” Vitalie Iurcu, asistat de alţi angajaţi ai întreprinderii şi de o echipă de actori ai teatrului municipal de copii Guguţă din Chişinău. Ulterior actorii au mai făcut o surpriză plăcută copiilor - au jucat spectacolul „Puişorul C-U-C-U-L-E-T-E”. În finalul festivităţii, directorul Casei de copii, Nicolai Popuşoi, a adus sincere mulţumiri oaspeţilor pentru cadouri şi clipele de bucurie trăite de copii, adăugând că aceştia îi aşteaptă şi pe viitor în vizită la Cernoleuca.
Instituţia din Cernoleuca întruneşte copii orfani de vârstă şcolară şi copii rămaşi fără tutela părinţilor. Ea este patronată de SA „MOLDTELECOM” începând cu anul 2001. În perioada 2001- 2009, întreprinderea a efectuat donaţii pentru Casa de copii din Cernoleuca în sumă de circa 4 mln lei. Aceşti bani au fost folosiţi pentru procurarea şi instalarea unei centrale termice autonome, reparaţia cantinei, dormitoarelor şi a băii, organizarea odihnei de vară a copiilor, procurarea rechizitelor şcolare, etc.
În perioada 2005 – 2009, operatorul naţional de comunicaţii a alocat, cu titlu de sponsorizări, pentru diferite proiecte sociale mijloace băneşti în valoare de circa 28,2 mln lei