Moldpres şi Eu TV fac partizanat politic în ziua alegerilor, API
https://www.ipn.md/ro/moldpres-si-eu-tv-fac-partizanat-politic-in-ziua-alegerilor-api-7965_974934.html
Agenţia Informaţională de Stat „Moldpres” şi canalul privat de televiziune Eu TV fac partizanat politic în ziua alegerilor, a comunicat pentru Info-Prim Neo Petru Macovei, directorul executiv al Asociaţie Presei Independente (API).
Potrivit lui Macovei, agenţia „Moldpres” a furnizat doar ştiri despre cum au votat primele trei persoane din lista Partidului Comuniştilor (PCRM), fără a spune niciun cuvânt despre ceilalţi concurenţi electorali, care au votat şi ei. „O agenţie de presă corectă trebuie să prezinte informaţii despre toţi liderii formaţiunilor politice, şi să nu facă o selecţie pe criteriul simpatiilor politice”, a declarat Petru Macovei.
În opinia acestuia, în ştirea difuzată de „Moldpres” este inclus şi un pasaj care conţine un apel indirect de a susţine PCRM.
„Întrebat în calitatea sa de lider de partid cum apreciază şansele PCRM în aceste alegeri, Vladimir Voronin a declarat că, cu susţinerea poporului, este sigur de victoria comuniştilor în actualul scrutin”, a exemplificat Macovei citând „Moldpres”. „Acest pasaj spune indirect consumatorului de informaţie că poporul ar trebui să susţină PCRM şi în actualele alegeri. Unele portaluri informaţionale ale formaţiunilor au continuat să fie active, deşi ar fi fost corect ca acestea să fie inactive în ziua scrutinului”, a mai spus directorul executiv API.
„Canalul de televiziune Eu TV a reluat emisiunea „Media Expres” din 3 aprilie prin intermediul căreia a chemat alegătorii să nu voteze anumite formaţiuni politice. Este o încălcare foarte gravă şi vom solicita CCA să se autosesizeze în acest caz”, a adăugat Macovei.