SUA îşi doreşte ca cetăţenii Republicii Moldova să poată să-şi determine viitorul fără ingerinţele altor părţi externe. Declaraţia a fost făcută de către senatorul american John McCain, la un briefing de presă, susţinut după întrevederea cu vicepreşedintele Parlamentului de la Chişinău, Andrian Candu, transmite IPN.
Senatorul american a spus că SUA cooperează cu Guvernul Republicii Moldova şi vor continua să facă acest lucru, în special pe segmentul economic. John McCain a mai spus că SUA împărtăşeşte temerile privind acţiunile recente ale preşedintelui Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, la adresa țărilor din regiune. „Noi, în Congresul SUA, atât republicanii, cât şi democraţii, vom lucra împreună pentru a stabili un proiect de decizie pentru a sancţiona Rusia pentru acţiunile întreprinse. Am convingerea că sancţiunile vor fi adoptate foarte curând”, a spus senatorul.
Andrian Candu a menţionat că Republica Moldova apreciază contribuţia SUA pe parcursul celor 22 de ani de cooperare. „SUA a contribuit cu mai mult de 1 miliard de dolari în diferite proiecte şi programe pentru lupta cu corupţia şi pentru reformele justiţiei”, a spus vicepreşedintele legislativului.
Senatorul McCain a avut, de asemenea, o întrevedere cu prim-ministrul Iurie Leancă, cu preşedintele Nicolae Timofti, ministrul afacerilor externe şi integrării europene, Natalia Gherman ministrul apărării, Valeriu Troenco şi deputaţii din Parlamentul Republicii Moldova.
Vizita delegaţiei Congresului SUA în Moldova se înscrie în contextul Dialogului Strategic moldo-american şi este un semnal de sprijin din partea Statelor Unite pentru cetăţenii moldoveni şi pentru transformările democratice şi economice.