logo

Moldovenii sunt îngrijorați de viitorul copiilor, prețuri şi sărăcie


https://www.ipn.md/ro/moldovenii-sunt-ingrijorati-de-viitorul-copiilor-preturi-si-saracie-7967_1038875.html

Datele Barometrului de Opinie Publică, ediția noiembrie, arată că pentru 31% din respondenți veniturile familiei nu sunt de ajuns nici pentru strictul necesar. Totodată, 44,2% dintre intervievați au declarat că veniturile le ajung doar pentru strictul necesar, iar 17,8% – pentru un trai decent, dar nu își permit cumpărarea unor bunuri mai scumpe. 4,6% din respondenți spun că reușesc să cumpere şi unele bunuri mai scumpe, dar cu restrângeri în alte domenii. Aproape 1% din populație reușește să aibă tot de ce au nevoie, fără să se limiteze. 1,5% fie nu știu, fie nu au răspuns, transmite IPN.

Întrebați care sunt lucrurile care îi îngrijorează cel mai mult, 21,4% din respondenți au spus că în primul – viitorul copiilor, 15,8% – prețurile, 15,7% – sărăcia. De asemenea, pe oamenii îi îngrijorează șomajul, corupția boala, dar şi criza financiară.

La întrebarea „Cât de mulțumit sunteți, în general, de felul în care trăiți, cei mai mulți, 32,9%, au răspuns: „nici mulțumit, nici nemulțumit”. 29,3% au răspuns: „nu prea mulțumit”, 20,3% – „destul de mulțumit”, 15,2% – „deloc mulțumit”. Doar 1,2% dintre respondenți au spus: „foarte mulțumit”, iar 1% din respondenți nu știu sau nu au răspuns.

Întrebați cum ar proceda dacă ar avea ocazia să plece din Republica Moldova, 17,5% răspuns că ar pleca pentru totdeauna, iar 31,4% – ar pleca pentru o perioadă. 48,5% din respondenți au spus că nu ar pleca. 2,6 fie nu au răspuns, fie nu știu.

Intervievații consideră că pentru a îmbunătăți situația social-economică din țară trebuie întreprinse măsuri în primul rând cu privire la combaterea corupției. De asemenea, a fost menționată schimbarea conducerii țării, dar și combaterea criminalității.

Sondajul a fost efectuat în perioada 18 noiembrie-5decembrie, pe eșantion de 1113 persoane din 82 de localități, reprezentativ pentru populația adultă a Republicii Moldova, cu excepția regiunii transnistrene. Eroarea maximă este +/- 2,8%.