21% dintre respondenţii celui mai recent Barometru al Opiniei Publice cred că peste un an viaţa lor va fi puţin mai bună decât în prezent. Iar 18% sunt de părere că viaţa lor va fi ceva mai proastă decât acum. 27% dintre intervievaţi nu se aşteaptă la niciun fel de schimbări, transmite IPN.
Întrebaţi cum este viaţa lor în prezent, comparativ cu cea de acum un an, 46% dintre respondenţi au răspuns că este neschimbată, 29% – ceva mai proastă, 15% – mult mai proastă.
Referitor la veniturile familiei, 32% dintre respondenţi au menţionat că acestea nu le ajung nici pentru strictul necesar. 41% au răspuns că le ajung numai pentru strictul necesar, 19% – pentru un trai decent, dar nu-şi permit cumpărarea unor bunuri mai scumpe. Doar 1% dintre respondenţi au declarat că reuşesc să aibă de toate, fără a se limita la ceva.
Dintre lucrurile care îi îngrijorează cel mai mult pe moldoveni, pe primele locuri sunt sărăcia, preţurile, viitorul copiilor şi corupţia.
Totodată, dacă ar avea ocazia să plece din Republica Moldova, 22% dintre respondenţii sondajului ar pleca pentru totdeauna. Alţi 35% ar pleca pentru o perioadă, 37% ar alege să nu plece din ţară, iar 6% s-au nu s-au decis în acest sens.