logo

Moldovenii se feresc de vaccinuri


https://www.ipn.md/ro/moldovenii-se-feresc-de-vaccinuri-7967_986246.html

Numărul cetăţenilor care refuză să se imunizeze împotriva diferitor boli este în creştere în Republica Moldova. Un studiu efectuat de UNICEF arată că cele mai multe persoane care refuză să se vaccineze provin din mediul urban. În acest context Ministerul Sănătăţii, UNICEF şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) au lansat o campanie de informare privind importanţa vaccinării pentru evitarea contactării maladiilor infecţioase, transmite Info-Prim Neo. Reprezentantul UNICEF în Moldova, Alexandra Yuster, a declarat la o conferinţă de presă că prevenirea infecţiilor poate fi asigurată numai prin imunizarea la timp. „Deşi în Republica Moldova numărul celor care refuză să se vaccine nu este atât de semnificativ, totuşi acesta este un motiv de preocupare. Populaţia trebuie să conştientizeze că imunizarea salvează vieţi. Anual în lume 3 milioane de persoane supravieţuiesc datorită vaccinărilor”, a menţionat Alexandra Yuster. Potrivit datelor Ministerului Sănătăţii, circa 3 mii copii născuţi în anul 2009 au rămas în afara serviciilor de imunizări, părinţii punînd în pericol sănătatea acestor copii, dar şi a copiilor din comunitate. De obicei, persoanele care refuză să se imunizeze sunt parte a grupurilor mobile de populaţie, cele care nu au un loc fix de trai, care se află veşnic în proces de migrare, din această categorie fac parte în special romii. Cuprinderea vaccinării contra difteriei, tetanosului, tusei convulsive, rujeolei, oreionului, poliomielitei şi hepatitei virale B la vârstele ţintă a scăzut sub 95% în ultimii doi ani. În această perioadă au fost înregistrate două cazuri de tetanos la persoanele care nu au fost revaccinate contra acestei infecţii, dintre care o persoană a decedat. Viceministrul sănătăţii, Mihai Magdei, a subliniat că nu există un tratament efectiv de tratare a maladiilor virale. De aceea, unica metodă sigură de protecţie a sănătăţii rămâne a fi imunizarea. În Republica Moldova este derulat Programul Naţional de vaccinări pentru anii 2006-2010, urmând a fi aprobat un nou Program Naţional de Vaccinări pentru anii 2011-2015.