Moldovenii din apropierea frontierei române ar putea călători până la sfârşitul anului fără vize
https://www.ipn.md/ro/moldovenii-din-apropierea-frontierei-romane-ar-putea-calatori-pana-la-sfarsitul--7965_978353.html
Convenţia privind micul trafic de frontieră dintre România şi R. Moldova ar putea fi semnată până la sfârşitul acestui an, a declarat sâmbătă, 17 octombrie, ministrul Afacerilor Externe, Iurie Leancă. Guvernul a adoptat sâmbătă o hotărâre prin care negocierile cu partea română în acest sens vor fi demarate la Chişinău, începând de luni, 19 octombrie curent, relatează Info-Prim Neo.
Documentul va viza, în special, locuitorii R. Moldova ce locuiesc în zona de frontieră situată la cel mult 50 de km. Aceşti cetăţeni vor avea posibilitatea să-şi perfecteze permisul de mic trafic, care, iniţial, va avea o perioadă de valabilitate de 1 an, iar, ulterior, termenii vor fi prelungiţi, în funcţie de comportamentul posesorului.
Potrivit lui Leancă, partea română şi reprezentanţii R. Moldova vor mai dicuta referitor la instituirea unor consulate ale României la nord şi la sud, pentru a evita drumurile până la Chişinău pentru perfectarea actelor. De asemenea, se preconizează şi instituirea unui Consulat al R. Moldova la Iaşi. Leancă şi-a exprimat speranţa că negocierile cu partea română ar putea fi finalizate pe parcursul zilei de luni.
În cadrul şedinţei de Guvern, Leancă a mai declarat că începerea negocierilor a fost posibilă datorită întrevederii recente dintre premierul Vlad Filat şi preşedintele român Traian Băsescu.
Tratativele pentru semnarea Convenţiei privind micul trafic de frontieră au fost tergiversate timp de câţiva ani, în condiţiile când precedentul Guvern de la Chişinău condiţiona semnarea acestuia împreună cu Trataul de frontieră de stat şi Tratatul de bază, iar partea română nu era de acord cu o astfel de abordare.