logo

Moldovenii cu cetățenie română ar putea călători în curând fără viză în SUA


https://www.ipn.md/ro/moldovenii-cu-cetatenie-romana-ar-putea-calatori-in-curand-7967_1085347.html

Statele Unite iau în considerare adăugarea a patru țări în programul de renunțare la obligativitatea vizelor pentru o ședere de până la 90 de zile. „Avem patru candidați în pregătire: Israel, Cipru, Bulgaria și România”, a declarat secretarul american pentru securitate internă, Alejandro Mayorkas, citat de Agerpres, cu referire la Reuters. Astfel că și moldovenii cu cetățenie română ar putea călători în curând fără viză în SUA, transmite IPN.

În luna septembrie, Statele Unite au adăugat Croația în programul de scutire de vize.

În prezent, în programul SUA de renunțare la obligativitatea vizelor se află 40 de țări. Pentru a putea participa la programul american de scutire de vize, o ţară trebuie să îndeplinească cerințe legate de combaterea terorismului, aplicarea legii, inclusiv a reglementărilor în domeniul imigrației, securitatea documentelor şi gestionarea frontierelor. Aceste cerinţe includ o rată a refuzurilor acordării de vize temporare sub 3%, eliberarea de documente de călătorie securizate şi o colaborarea strânsă cu autorităţile americane care se ocupă cu aplicarea legii şi combaterea terorismului, precizează Agerpres.

Actualmente în Republica Moldova beneficiază de cetățenia română peste 642 mii de persoane.