logo

Moldovenii construiesc mai puțin, dar fac mai multe reparații capitale


https://www.ipn.md/ro/moldovenii-construiesc-mai-putin-dar-fac-mai-multe-reparatii-7966_1099007.html

În prima jumătate de an, în Moldova s-a construit mai puțin ca în aceeași perioadă a anului trecut. Volumul total al lucrărilor în prețuri comparabile a descrescut cu 8%, precizează Biroul Național de Statistică. În special, a scăzut volumul lucrărilor de întreținere și reparații curente, cu 22,6%, dar și cel al lucrărilor de construcții noi, cu 13,3%, transmite IPN.

Volumul lucrărilor de reparații capitale și volumul altor lucrări de construcții (demolări, amenajarea terenurilor până la construcții etc.) a crescut în perioada analizată cu 26,2% și, respectiv, cu 1,1% față de ianuarie-iunie 2022.

Pe obiecte de construcții
, în ianuarie-iunie 2023, față de aceeași perioadă a anului 2022, s-au înregistrat descreșteri (în prețuri comparabile) ale volumului lucrărilor de construcții executate la clădirile rezidențiale (-22,9%) și construcțiile inginerești (-7,1%). Totodată, volumul lucrărilor de construcții executate la clădirile nerezidențiale a crescut în perioada analizată cu 6,5% față de perioada corespunzătoare a anului 2022.