logo

Moldoveni suspectați de omor, reținuți pe teritoriul României


https://www.ipn.md/ro/moldoveni-suspectati-de-omor-retinuti-pe-teritoriul-romaniei-7967_1044188.html

Doi bărbați, de 25 și, respectiv, 35 de ani, originari din raionul Nisporeni și Hâncești, au fost reținuți în dimineața zilei de astăzi, 18 septembrie, fiind suspectați de omor. Cei doi s-au ascuns teritoriul României, unde au și fost reținuți și de unde urmează a fi extrădați, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al Poliției, cei doi bărbați au fost reținuți după ce concubina unuia din suspecți a descoperit în veceul propriei gospodării din raionul Nisporeni mai multe oseminte.

În urma investigațiilor s-a stabilit identitatea persoanei decedate. S-a constatat că suspecții au lovit victima de mai multe ori în regiunea pieptului, lăsând-o fără suflare, după care au aruncat cadavrul în veceul din gospodărie. Omorul a avut loc după ce suspecții, împreună cu victima, au consumat băuturi alcoolice la domiciliul unuia dintre suspecți, în luna iulie a acestui an.

Pe acest caz a fost inițiată o cauză penală pentru omor intenționat. Potrivti legislației în vigoare, aceasta se pedepsește cu închisoare de la 15 la 20 de ani sau cu detenție pe viață.