logo

Moldoveni reveniți de peste hotare își exprimă nemulțumirea față de starea lucrurilor în țară


https://www.ipn.md/ro/moldoveni-reveniti-de-peste-hotare-isi-exprima-nemultumirea-fata-7967_1100267.html

Dumitru Pogorea, care a revenit în țară după 30 de ani de aflare în Federația Rusă, spune că moldovenii de peste hotare sunt nemulțumiți de prestația guvernării, de faptul că multe dintre promisiunile electorale de creare a condițiilor pentru revenirea acasă nu au fost realizate. Într-o conferință de presă la IPN, Dumitru Pogorea a spus că situația în țară doar s-a înrăutățit, forțându-i pe alți conaționali să-și caute o viață mai bună în alte state.

Dumitru Pogorea a acuzat că primăriile din țară s-au transformat în „organe de dictatură locală”. Bărbatul s-a plâns că a vrut să organizeze o adunare generală în satul de baștină, dar Primăria a fost împotrivă și i-a influențat pe oameni să nu participe. Ca și consilier, a insistat să formeze o comisie de control al apeductului din sat, pentru că a depistat fraude, dar nu a avut susținere și lucrurile au rămas necercetate.

Dumitru Pogorea spune că lucrurile stau prost și în educație. Școala se limitează doar la predare, la prezentarea informației. Nici în domeniul sănătății nu sunt progrese. Când  membrii familiei sale au avut nevoie de ajutor medical calificat nu l-au găsit acasă, fiind nevoiți să consulte medici de peste hotare.

Cât privește sistemul judecătoresc, Dumitru Pogorea spune că se creează impresia că procesele inițiate nu sunt pentru schimbarea stării de lucruri, ci pentru creșterea unor „judecători de buzunar”. Bărbatul s-a plâns că de a ani se judecă într-o cauză și nu mai vede finalitatea.

La aceeași conferință, Viorica Malai, revenită și ea din Federația Rusă, a acuzat că nu și-a putut școlariza copiii într-un liceu cu predare în limba romană, invocându-i-se că nu sunt locuri vacante. Până la urmă, a fost nevoite să meargă la un liceu cu predare în rusă, unde spune că a fost tratată mult mai respectuos. Femeia regretă că, spre deosebire de instituțiile de învățământ din Rusia, cele din Moldova nu acordă suficientă atenție educației patriotice, nu le insuflă copiilor dragostea pentru țară.

Viorica Malai a adăugat că sunt uitate tradițiile naționale și oamenii le preiau pe cele occidentale, sărbătorind Halloween-ul sau Ziua Sfântului Valentin, dar puțini știu de sărbătorile caracteristice neamului nostru.

Notă: Agenția IPN oferă dreptul la replică persoanelor care se consideră vizate în știrile realizate de pe declarațiile organizatorilor prezentei conferințe de presă, inclusiv prin facilitarea organizării altei conferințe de presă în condiții similare.