Moldovei i se va spune clar când aderă la UE dacă...
https://www.ipn.md/ro/moldovei-i-se-va-spune-clar-cand-adera-la-ue-daca-7965_985726.html
Viitorul Acord de asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană ar putea include o perspectivă clară de aderare a ţării la UE, dacă după alegerile parlamentare din 28 noiembrie vor continua reformele iniţiate de actuala guvernare în persoana Alianţei pentru Integrare Europeană (AIE). Declaraţii în acest sens a făcut la întâlnirea cu presa de la sfârşitul săptămânii membrul Consiliului de administrare al Forumului Germano-Moldav Markus Meckel, care a fost ultimul ministru de externe al Republicii Democrate Germane, unul din fondatorii Partidului Social Democrat din Germania, ex-deputat în Bundestagul german timp de douăzeci de ani, citat de Info-Prim Neo.
„Eu personal voi pleda foarte mult ca acest acord viitor de asociere să includă o perspectivă foarte clară de aderare pentru Republica Moldova... Cred că nu ar fi dificil să se transmită această perspectivă pentru că sunteţi aşa de micuţi şi procesul e destul de uşor de gestionat”, a spus înaltul reprezentant. El a precizat că şi conjunctura politică la nivel european este mult mai benefică pentru Moldova decât acum câţiva ani.
În opinia sa, perspectiva de aderare se poate realiza dacă rezultatul alegerilor parlamentare va asigura continuitatea acţiunilor începute de actuala coaliţie de guvernământ prin care a fost câştigată încrederea Uniunii Europene. În acest sens, „aceste alegeri vor fi cruciale, decisive pentru viitorul Moldovei. Am impresia că e o alegere foarte simplă: oamenii trebuie să voteze sau pentru democraţie, calea europeană, alianţă, indiferent de structura şi raportul de forţe în cadrul ei sau, pentru ca să continue ceea ce a mai fost, să voteze Partidul Comuniştilor”, a spus Markus Meckel.
„Anul trecut, când am vizitat Moldova, am văzut o altă ţară şi îmi amintesc discursul meu din hotelul Jolly Alon cu titlul „Trezeşte-te, Moldova”. Nu cred că discursul a fost motivul principal pentru care Moldova s-a schimbat, oricum, văd multe schimbări şi văd un nou început pentru democraţie, pentru alte transformări care se produc aici”, a menţional el.
„Înţeleg că forma, structura coaliţiei actuale nu e cea mai bună. Realizez că încrederea reciprocă dintre liderii AIE nu sporeşte, ci, din contra, se reduce. Însă opinia mea personală e că pentru Moldova e crucial să fie formată o nouă alianţă de genul celei care a existat.
Solicitat să aprecieze cum ar influenţa procesul de apropiere dintre Republica Moldova şi UE o eventuală coaliţie dintre Partidul Comuniştilor şi Partidul Democrat, formată după alegeri, reprezentantul german a menţionat că „Vladimir Voronin (liderul PCRM, ex-preşedinte al Republicii Moldova – n.r.) a declarat şi el orientarea europeană a Moldovei, dar ştiţi că a fost doar o declaraţie şi nu a fost o implementare. Deşi am putea să vorbim şi de greşelile acestei Alianţe (AIE – n.r.), meritul ei este că a început să facă reforme şi să mişte pe calea integrării în UE. Plus, aceste schimbări au fost făcute pe un fundal foarte dificil, într-o criză economică, financiară. Plus, această guvernare a avut o moştenire dezastruoasă. De exemplu, ministerul de interne a fost ca un instrument de reprimare, ca o bâtă, dar acum se transformă şi asigură securitatea populaţiei. Mi s-a comunicat că s-au produs schimbări în media, au apărut posturi tv şi radio care pot fi calificate cu adevărat independente, similare cu cele din Germania”, a spus el.
Markus Meckel a lăsat să se înţeleagă, că Moldova şi populaţia ei va avea de pierdut în cazul în care, după alegeri, se va reveni la abordările guvernării comuniste în problemele de politică internă şi externă. „Fac parte din Forumul moldo-german, ştiu că se depun eforturi pentru ajutorarea social-politică a Moldovei. Aceleaşi eforturi vin şi din partea altor state europene. Există un ataşament emoţional, ne punem speranţe faţă de această ţară şi mă tem că ea s-ar spulbera, dacă ar apărea o altă guvernare”.
Prezent la întrevederea cu presa de la Chişnău, ambasadorul Germaniei la Chişinău, Berthold Johannes a apreciat că „acum se observă ajutoare fără precedent, contacte, relaţii UE-Republica Moldova fără precedent care să ajute Moldova să înfrunte acele provocări cu care se confruntă la etapa actuală. De aceea e absolut crucial ca poporul Republicii Moldova să se prezinte masiv la urne ca să voteze o nouă guvernare şi ca această guvernare să fie reprezentativă şi să existe o continuitate a acelor lucruri începute”, notează Info-Prim Neo.