SA „Moldovagaz” va depune până la sfârșitul lunii septembrie la ANRE o solicitare de majorarea a tarifului la gazele naturale, transmite IPN.
Președintele companiei, Vadim Ceban, susține că tariful solicitat, de 29 de lei, nu include și devierile tarifare. „Decizia urmează să fie aprobată de către regulatorul de stat în ședință publică. În prezent, desfășurăm consultările de rigoare cu Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică, ținând cont de ajustările care urmează a fi operate la actele normative cu privire la aprobarea tarifelor”, s precizat Vadim Ceban.
În iunie, tariful la gazul natural pentru consumatorii finali s-a majorat până la 17,24 lei pentru un metru cub fără TVA (18,61 lei cu TVA). La începutul lunii august, ANRE a aprobat, la solicitarea „Moldovagaz”, o nouă majorare, în urma căreia, consumatorii achită în prezent un tarif de 22,99 lei pentru un metru cub de gaz.