logo

„Moldovagaz” a rămas fără conducere în sezonul rece. Blocaje între autorități și Gazprom


https://www.ipn.md/ro/moldovagaz-a-ramas-fara-conducere-in-sezonul-rece-blocaje-intre-autoritati-si-ga-7966_1108148.html

„Moldovagaz” trebuie să facă achiziții pentru iarnă, din ianuarie până în aprilie, dar procesul este blocat din cauza că nu are cine lua decizii, afirmă Seregiu Tofilat, membru al Consiliului de Observatori al companiei. Tofilat propune administrare externă la Moldovagaz, pentru ca țara să nu rămână fără gaze. Un proiect de lege în acest sens a fost expediat Parlamentului, pentru a fi inclus pe ordinea de zi la următoarea ședință, a anunțat pe rețele de socializare Sergiu Tofilat, citat de IPN.

De asemenea, expertul consideră că partea rusă este cea care blochează numirea conducerii la Moldovagaz. Potrivit lui Tofilat, deși buletinele de vot pentru alegerea noii componențe a fost trimisă Gazpromului, gigantul rus nu a răspuns până în prezent. „De trei săptămâni, Moldovagaz este fără conducere, iar din cei nouă membri ai Consiliului de Administrație a rămas un administrator interimar, cu drept de semnătură în registrele publice, deși, conform statutului, deciziile se aprobă cu o majoritate din șapte membri”, afirmă Sergiu Tofilat.

Expertul precizează că „pe 25 septembrie a avut loc ședința Consiliului de Observatori, unde trebuia aleasă noua componență a administrației, inclusiv președintele, dar nu cunoaștem cum a votat partea rusă”. Tofilat îi acuză pe reprezentanții Gazpromului de încălcarea regulamentului Consiliului de Observatori.

Pe de altă parte, la Moldovagaz se desfășoară ședințe de lucru pe problema asigurării cu gaze a țării. „Work in progress! Conducerea „nominală” a SA Moldovagaz este în proces de lucru pentru identificarea strategiilor și tacticilor de achiziție a gazelor naturale”, a dat asigurări într-o postare, publicată joi pe rețele de socializare, Vadim Ceban, care în prezent ocupă interimatul. „Volume de gaze sunt procurate pentru perioada octombrie - decembrie. În plus, sunt procurate volume pentru a acoperi vârfurile de consum pentru toată perioada rece. Dacă unii nu ne-ar încurca, atunci subiectul în general nu ar apărea”, scrie Vadim Ceban.

IPN amintește că în septembrie Ministerul Energiei a înaintat candidații pentru funcțiile de membru al Consiliului de Administrație al Companiei Moldovagaz. Aceștia sunt Dorin Junghietu, propus pentru funcția de președinte al consiliului, Vadim Ceban - pentru cea de vicepreședinte, iar Eduard Calancea și Radu Mandraburca - pentru funcțiile de membri ai Consiliului de Administrație. Noii membri vor activa în următorii trei ani de mandat după ce vor fi aprobați de Consiliul de Observatori al SA Moldovagaz. Consiliul de Administrație al companiei este organul executiv colegial și este format din 9 membri, numiți la propunerea principalilor acționari.