logo

Moldova va trebui să demonstreze că este capabilă să implementeze legile legate de regimul liberalizat de vize, Sergiu Ostaf


https://www.ipn.md/ro/moldova-va-trebui-sa-demonstreze-ca-este-capabila-sa-implementeze-7965_998681.html

{Interviu Info-Prim Neo cu Sergiu Ostaf, directorul centrului de Resurse pentru Drepturile Omului (CReDO), preşedintele Consiliului Naţional pentru Participare (CNP)} [ - Acum câteva zile, Comisia Europeană a decis avansarea Republicii Moldova la cea de-a II-a fază a dialogului privind liberalizarea regimului de vize. În acest sens a fost semnat şi acord privind amendarea Acordului RM-UE privind facilitarea regimului de vize. Ce presupune această fază a doua, cu ce deosebeşte de prima, câte faze mai pot fi până moldovenii vor obţine dreptul de circulaţie (mai) liberă în spaţiul european?] - Faza a doua a Acordului prevede, în principal, implementarea şi asigurarea funcţionării adecvate a legilor aprobate în prima fază. În alte cuvinte, asigurarea funcţionării politicilor adoptate. Faza a doua este ultima, în aceasta fază va mai trebui de adoptat un set de legi şi politici (doar să menţionez reforma poliţiei). Totodată, în faza a doua Republica Moldova trebuie să demonstreze că legile adoptate şi practica aplicării formează practica administrativă şi judiciară ireversibilă. Va exista, desigur, etapa de monitorizare din partea Comisiei Europene, după finalizarea fazei a doua, etapa aceasta este necesară pentru a asigura că Republica Moldova nu modifică în sens nedorit legile adoptate sau practica de aplicare a legilor este conformă cu scopurile acestora. [ - Cum apreciaţi prestaţia guvernării de la Chişinău în acest proces de negocieri cu UE privind regimul liberalizat de vize? Până acum aprecieri au răsunat multe şi foarte diferite, de la promisiunea că vom circula fără vize la sfârşitul acestui an până la acuzaţii de populism şi trădare de ţară...] - Putem diviza răspunsul în câteva aspecte: prestaţia echipei de negociere, prestaţia Cabinetului de Miniştri şi a autorităţilor publice, prestaţia Parlamentului, dar şi a clasei politice. În general, opinia mea este că Republica Moldova, deşi cu anumite întârzieri şi câteva aşteptări nerealizate ale societăţii civile, a realizat o performanţă pe măsura tarilor care demonstrează o puternică tendinţă de integrare în spaţiul european. Eu cred ca echipa de negociere a fost foarte buna, dar e nevoie să învăţam să negociem în interesul europenizării Republicii Moldova şi să implicăm mai mult societatea civilă în acest proces. Cabinetul de Miniştri cu autorităţile publice în întregime s-au încadrat în termenii stabiliţi şi în general au demonstrat capacitatea bună de recepţionare şi asimilare a practicilor europene. În acelaşi timp, capacitatea de procesare a acestora se pare că este insuficientă pentru schimbări mai mari. Problema cea mai mare rezidă în capacitatea adecvată de implementare care se va evidenţia în faza a doua. Prestaţia Parlamentului şi a clasei politice a fost reactivă la soluţiile propuse de Cabinetul de Miniştri şi autorităţile publice. Parlamentul a procesat destul de rapid proiectele de legi propuse de precedenţii, însă discuţiile pe substanţa proiectelor puteau fi mai calitative, totuşi. Pe viitor, Parlamentul va trebui sa supravegheze implementarea legilor implementate. Clasa politică a fost, per ansamblu, la nivel, însă, totuşi, timidă în reiterarea şi transmiterea mesajelor proeuropene, precum şi în asimilarea valorilor europene. Deseori, am văzut lipsa leadershipului clasei politice în promovarea agendei de europenizare. [ - Cât rol în această înaintare spre un regim liberalizat îşi poate atribui societatea civilă, în particular, Consiliul Naţional pentru participare, pe care îl reprezentaţi?] - CNP are şi va avea un rol de partener activ şi constructiv de facilitare elaborării şi implementării agendei de europenizare a Republicii Moldova. CNP are ca referinţă interesul public şi valorile europene şi nu interesul clasei politice, prin urmare, va pleda şi se va pronunţa având acest reper drept referinţă. [ - De altfel, o altă parte a societăţii civile a protestat activ şi masiv împotriva adoptării unei legi, cea privind asigurarea egalităţii de şanse, despre care se spune că a fost o condiţie pentru avansarea spre circulaţie liberă în Europa. Promotorii acestei opţiuni îşi explică acţiunile prin grija pentru moralitatea naţiunii, dar s-au făcut auzite şi puncte de vedere potrivit cărora, astfel, se ţinteşte în opţiunea de integrare europeană a Republicii Moldova. Pe unde credeţi că este adevărul?] - Legea privind asigurarea egalităţii este, în înţelegerea raţională, o piatră importantă în crearea condiţiilor şi oportunităţilor egale pentru fiecare. Nicidecum nu este o politică de promovare a unei opţiuni sau preferinţe în viaţă. Beneficiile legii sunt, în special pentru femei, în asigurarea egalităţii la plata pentru munca prestată (peste 50% din societate), pentru tineri în raport cu angajarea în câmpul muncii care se confruntă cu tratament inegal în acest sens (peste 250 mii de persoane), pentru minorităţi naţionale şi lingvistice cărora nu li se asigură condiţii adecvate de integrare în societate (peste 20% din populaţie), pentru persoanele cu dizabilităţi cu referire la integrarea în societate, viaţa publică şi câmpul muncii (peste 200 mii de persoane), pentru oamenii în etate şi persoanele aflate sub nivelul de sărăcie. Lăsând la o parte speculaţia unora şi ignoranţa altora, această lege este pentru societatea întreagă. [ - În afară de un loc de muncă (de multe ori „la negru”) şi turism, pentru ce le trebuie cetăţenilor Republicii Moldova regim liberalizat de vize, pe cât de principial este să poată circula liber anume în Europa?] - Acordul privind comerţul comprehensiv şi aprofundat creează cote importante de prestare a serviciilor pe piaţa europeană, adică moldovenii vor putea şi munci legal prestând servicii în UE. Acordul la care ne referim va avea, în consecinţă, acorduri şi facilităţi ulterioare pentru legalizarea circulaţiei libere a oamenilor şi a mărfurilor. Şederea moldovenilor care se află actualmente în UE, treptat, va căpăta o formă cu mai mare recunoaştere din partea membrilor UE, ceea ce va facilita procesul de acordare a garanţiilor suplimentare acestora. Prin urmare, Acordul este atât pentru cetăţenii cu reşedinţă pe teritoriul Republicii Moldova, cât şi pe teritoriul UE. [Valeriu Vasilică, Info-Prim Neo]