logo

Moldova va putea primi gaze prin coridorul Transbalcanic la 1 ianuarie 2020


https://www.ipn.md/ro/moldova-va-putea-primi-gaze-prin-coridorul-transbalcanic-la-7966_1070233.html

Republica Moldova va fi gata de la de la 1 ianuarie 2020 sa primească gaze în regim revers prin coridorul Transbalcanic. Asta, după ce a fost reconstruită conducta magistrală ȘDKRI, așa încât să fie asigurate condițiile de recepționare a gazelor naturale în regim revers prin stația de măsurare gaze SMG Căușeni.

Potrivit unui comunicat de presă al SA „Moldovagaz”, aceasta este prima alternativă de aprovizionare cu gaze naturale a consumatorilor Republici Moldova, având în vedere incertitudinea tranzitului gazelor naturale prin rețeaua de transport gaze a Ucrainei. Prin intermediul acesteia, circa 700 de mii de consumatori din țară vor fi asigurați cu gaze naturale, transmite IPN.

Reversul gazelor naturale va fi asigurat de Turcia, Bulgaria, Romania, Ucraina și Republica Moldova. Lucrările de reconstrucție se vor încheia la 20 decembrie. Acestea au costat circa zece milioane de lei.

Costurile lucrărilor efectuate la SMG Căușeni nu vor influența creșterea tarifelor la gazele naturale pentru consumatorii finali, dă asigurări SA „Moldovagaz”.