logo

Moldova, Ucraina şi Rusia discută majorarea concomitentă a accizelor la tutun


https://www.ipn.md/ro/moldova-ucraina-si-rusia-discuta-majorarea-concomitenta-a-accizelor-la-7966_983526.html

Republica Moldova, Ucraina şi Federaţia Rusă discută posibilităţi de majorare a accizelor la produsele din tutun. Coordonând politica fiscală în domeniu, ţările vor încerca să evite diferenţele de preţ, care favorizează contrabanda cu produse de tutun, transmite Info-Prim Neo cu referire la presa din Ucraina. Ucraina îşi doreşte majorarea accizelor la tutun cu 100%. Deja în acest an se prevede o majorare cu 60%. Presa ucraineană îl citează şi pe consultantul Ministerului Finanţelor al Republicii Moldova, Adrian Rusu, potrivit căruia, contrabanda cu produse de tutun poate fi redusă doar prin colaborare dintre aceste ţări. Rusu a precizat că de la 1 ianuarie 2010 accizele la tutun în Republica Moldova au crescut de aproape patru ori, însă a evitat să spună dacă mai este planificată o asemenea majorare.