logo

Moldova trebuie să aleagă între ceea ce doreşte şi ceea ce trebuie să facă. Interviu Info-Prim Neo cu astrologul Tatiana Paladi, directorul Centrului Cosmologic „Polus Geticus”


https://www.ipn.md/ro/moldova-trebuie-sa-aleaga-intre-ceea-ce-doreste-si-ceea-7965_989142.html

[ - Peste 300 de ani în urmă Dimitrie Cantemir a scris „Istoria ieroglifică”, un roman politic-social despre lupta pentru domnie dintre partidele boiereşti de atunci, simbolizate de Inorog şi Corb. În cartea Dumneavoastră „Moldova cosmică”, lansată recent, descrieţi mai multe evenimente de pe scena politică moldavă, explicându-le în limbaj cosmologic. Ce aranjament cosmic au evenimentele de ultimă oră?] - Domnitorul Moldovei a trăit în Epoca mistică a Peştilor, când era periculos să spui adevărul. Azi suntem în Epoca Vărsătorului care deschide porţile cunoaşterii fiecăruia din noi. O simplă analiză comparativă între predicţiile date de Centrul Cosmologic „Polus Geticus” pentru perioada ianuarie-martie a anului curent şi evenimentele care s-au desfăşurat de facto ne convinge că Legile Universale funcţionează permanent şi sunt destul de accesibile pentru cei care doresc să perceapă influenţa energiilor cosmice. Tot ceea ce compune Universul se regăseşte în toate componentele sale. Tot ce există pe Pământ, inclusiv Republica Moldova, îşi are corespondentul: curgerea vieţii oricărei entităţi corespunde curgerii vieţii în Univers. Nimic nu este întâmplător. Sprijinul Uniunii Europene, SUA şi altor state pentru dezvoltarea în continuare a ţării noastre este condiţionat de concentrarea energiei planetei Jupiter (Marele Noroc) în Casa 4 a Poporului din astrograma ţării. Reevaluarea relaţiilor de parteneriat în partidele politice: PLDM, AMN, PL, MAE, renunţările la continuitatea parteneriatelor în Moldova Uunită şi alte formaţiuni, este preconizată de energiile lui Saturn (în cosmologia populară – Crăciun) în mişcare prin semnul Balanţei în Casa 11. Semnificaţia mundană a acestei Case este guvernul, primăriile şi consiliile locale. Saturn semnifică multă muncă şi disciplină în atingerea ţelurilor. El aduce lecţii în domeniile ce ţin de casa 11, recomandă analiza relaţiilor de parteneriat în politică şi afaceri, evitarea semnării de contracte fără o examinare serioasă a lor. Societatea noastră, reuşind să înteleagă testele şi limitările ce le impune Saturn în calea evoluţiei, poate descoperi acel rău interior de care nu poate scăpa decât conştientizându-l. Este vorba de o alegere între ce doreşte Moldova să facă şi ce trebuie să facă, adică ceea ce ar fi bine pentru dezvoltarea ei. Un alt exemplu de influenţă cosmică sunt discuţiile din 17 martie curent în Parlament şi ulterior în societate privind reglementarea activităţii cazinourilor… Nu trebuie căutaţi vinovaţii. În cartea sus menţionată, la pag. 266, stă scris (încă din decembrie 2010) că după 18 februarie 2011 planeta Uranus va tatona Casa Parlamentului, Demnităţii şi Creativităţii din astrograma Moldovei, indicând că va fi modificată legislaţia în domeniile educaţiei, transporturilor, industriei jocurilor de noroc. Cititorii cărţii „Moldova cosmică”, vor avea ocazia să urmărească evenimentele care vor demara în ţară, comparându-le cu predicţiilor astrale pentru anul 2011. O parte din predicţii pot fi regăsite şi în interviul pentru Agenţia Info-Prim Neo, {publicat la 30 decembrie 2010.} Astfel, vom înţelege că Moldova este o entitate cosmică şi pentru a o conduce eficient trebuie să-i cunoşti metaistoria, să decodifici misiunea primită de la Dumnezeu în această existenţă şi potenţialul energetic al guvernanţilor care îşi asumă responsabilitatea pentru evoluţia ei. Trebuie luat în considerare climatul cosmoplanetar înainte de a lua decizii, aşa cum se practică în ţările mari, puternice, avansate. În China şi India, ştiinţa cosmologică este ridicată la rang de stat şi ajută conducerii în rezolvarea problemelor a miliarde de locuitori. În aceste zile de mare cumpănă, privirile întregii planete sunt îndreptate spre curajosul popor nipon, care cu demnitate trece testele destinului. Pe când în mica noastră ţară, independentă de 20 de ani, nu se cunoaşte spiritualitatea strămoşilor geto-daci, care în antichitate au fascinat lumea prin cunoştinţele lor despre aranjamentele cosmice. Cred că este destul de convingător că azi nici o ţară nu se guvernează cu ochii închişi. Cine doreşte mai multe argumente, le poate găsi în cărţile „Astrodestinul Moldovei” şi „Moldova cosmică”. Îmi permit a da sfat liderilor politici sau celor care tind să guverneze puterile centrale şi locale din ţara noastră, să studieze atent informaţia din aceste tratate cosmologice, utilizând-o după caz. [ - În interviul acordat Agenţiei noastre {la 22 noiembrie 2010} aţi prezis că la guvernare vin politicieni puternici. Îndreptăţesc prezicerile deputaţii?] - Da, consider că previziunile pentru puterea legislativă s-au adeverit: avem un Parlament investit cu energii cosmoplanetare foarte puternice, care este apt să adopte legi revoluţionare de reformare radicală a bazei legislative. Vicepreşedinţii Parlamenului Plahotniuc (Şarpe) şi Palihovici (Mistreţ) au semnele viagere compatibile cu semnul Preşedintelui Lupu (Cal). Deputaţii, indiferent de coloratura politică, activează energic în plenul Parlamentului, în comisii. Au devenit mai responsabili, nu mai boicotează şedinţele, societatea civilă nu manifestă nemulţumiri în adresa activităţii Legislativului. [ - De asemenea, în carte descrieţi astroportretele principalelor partide din arena politică şi ale liderilor. Ce rol are compatibilitatea astrologică a acestor entităţi politice cu semnul ţării?] - Compatibilitatea semnelor viagere (semnele anilor naşterii entităţilor) joacă un rol foarte important, aş zice, decisiv. Rezultatele studiului despre influenţa compatibilităţii semnelor viagere a entităţilor politice pe arena mondială, inclusiv dintre partide şi lideri cu semnul Republicii Moldova, ne conving că nimic nu e complicat în a descifra calitatea şi durabilitatea parteneriatelor politice. Să descifrăm, ca exemplu, fuziunea PLDM-AMN, despre care în carte e scris printre rânduri. Iată formula compatibilităţii parteneriatelor: • receptivul Mistreţ (PLDM) are legături excelente cu vesela Mioriţa (Moldova). În spatele aspectului domol al PLDM, se ascunde o mare voinţă şi rezistentă, va răzbate prin cele mai neprielnice condiţii pentru a crea o existenţă confortabilă ţării; • autoritarul Bou (AMN, Urecheanu) este incompatibil cu capricioasa Mioriţa (Moldova), au viziuni asupra vieţii diametral opuse, pline de conflicte; • sociabilul şi credibilul Mistreţ (PLDM) va avea relaţii de partneriat acceptabile, dar reci cu disciplinatul Boul (AMN), dar îi poate asigura acestuia o atitudine mai agreabilă din partea Mioriţei; • independentul Cocoş (Filat) are calităţi excepţionale de administrare şi o minte foarte analitică, dar nu poate înţelege emoţiile şi afecţiunile capriciosei Mioriţa. Se vor tolera dacă este nevoie, dar, oricum, relaţiile sunt reci; • ordonatul Cocoş (Filat) crează cu Boul (Urecheanu, AMN) o echipă plină de succes, fără dificultăţi în comunicare. Au idealuri comune. Boul cu plăcere îi permite Cocoşului să-l dirijeze. Nu se supără şi nu dau mare importanţă criticilor reciproce. Urecheanu este un nativ norocos, care poate juca şi rolul semnului viager Tigrul, deoarece este născut la hotarul între doi ani - 2 februarie 1950. Analizaţi, comparând comportamentul semnelor zooscopice ale acestor entităţi cu cel al vietăţilor din gospodăria ţăranului moldovean şi faceţi concluziile de rigoare. Vă asigur că veţi înţelege foarte uşor, că Natura ne dă lecţii pe care noi trebuie să le învăţăm. [Note Info-Prim Neo:] {1. Preşedintele Centrului de Cultură şi Cosmologie „Polus Geticus”, Tatiana Paladi are o experienţă de două decenii în domeniile politic şi administraţiei publice, iar cercetările profunde în metaistoria lumii şi a Moldovei efectuate pe parcursul a 15 ani, îi permit să descifreze aranjamentele planetare ale evenimentelor geopolitice, codurile energetice ale entităţilor, enigmele şi paradigmele plaiului nostru mioritic. Este autoarea tratatului cosmologic despre evoluţia Republicii Moldova, ursită la 27 august 1991, descris în cartea „Astrodestinul Moldovei”, precum şi al lucrărilor „Moldova în anul 2010”, „Cosmologia pentru şi despre părinţi”, „Felicitări zodiacale” etc. Cartea „Moldova cosmică”, a fost scoasă de sub tipar recent. 2. Centrul de Cultură şi Cosmologie „Polus Geticus” a postat pe portalul cosmic www.polusgeticus.com.md informaţie detaliată despre influenţele timpului cosmic 2011.} [Elena Nistor, Info-Prim Neo]