Moldova trebuie să aibă o şansă clară şi previzibilă de aderare la Uniunea Europeană, dacă demonstrează capacităţi de dezvoltare. Declaraţia a fost făcută de preşedintele Adunării Naţionale a Ungariei, László Kövér, aflat în vizită în Republica Moldova, la întrevederea cu preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, transmite IPN.
Oficialul maghiar a anunţat că până la sfârşitul anului o delegaţie a Comisiei de politică externă a Adunării Naţionale a Ungariei va vizita Republica Moldova pentru un transfer de bune practici parlamentarilor moldoveni în domeniul integrării europene.
Preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, a menţionat că vizita va oferi un nou impuls de intensificare a cooperării interparlamentare moldo-ungare. Parteneriatul strategic de cooperare între Parlamentul Republicii Moldova şi Adunarea Naţională a Ungariei este consfinţit prin Acordul semnat în 2012 şi prin relaţii intense la nivel de comisii parlamentare.
Preşedintele Adunării Naţionale a Ungariei, László Kövér efectuează o vizită în Republica Moldova, în perioada 20-22 septembrie. Joi, 22 septembrie, oficialul maghiar are planificată o vizită în UTA Găgăuzia.