Moldova tot mai des pomenită la Bruxelles
https://www.ipn.md/ro/moldova-tot-mai-des-pomenita-la-bruxelles-7965_983665.html
Republica Moldova a ieşit din necunoscut şi a devenit o ţară proeminentă prin aspiraţiile sale de a merge spre Europa. Despre ea se vorbeşte practic la toate întrevederile miniştrilor de externe de la Bruxelles. Declaraţia aparţine ministrului de externe al Finlandei, Alexdander Stubb, aflat într-o vizită la Chişinău la invitaţia omologului său moldovean, Iurie Leancă, transmite Info Prim Neo.
,,Această vizită este foarte importantă pentru că suntem vizitaţi nu doar de ministrul de externe al Finlandei, dar şi de ministrul de externe al unui stat european”, a declarat Iurie Leancă la conferinţa de presă susţinută împreună cu Alexdander Stubb.
Vicepremierul moldovean a mai subliniat faptul că discuţiile purtate s-au bazat atât pe relaţiile economice, precum şi pe dialogul european al Republicii Moldova şi acordul de liberalizare a regimului de vize. Susţinerea de care a dat dovadă Finlanda este foarte importantă, a spus Iurie Leancă.
La rândul său, Alexdander Stubb, a declarat că Finlanda este unul dintre statele prietene ale Moldove din cadrul Uniunii Europene şi această ţară va susţine eforturile de apropiere şi asociere cu UE.
Cu referire la problema transnistreană cei doi miniştri de externe au subliniat că aceasta este pe agenda de lucru a Uniunii Europene.