Livrarea gazelor ruseşti în Republica Moldova se va face în baza formulei prevăzute în contractul vechi, care a fost prelungit şi de această dată. Moldova solicită o reducere de preţ de 5-6 dolari la 1000 de metri cubi de gaze livrate, pentru care în prezent Moldova plăteşte 374 dolari, transmite IPN.
„Ni s-a promis că vor examina această posibilitate, totodată ne-au spus că aşteaptă să venim şi să prezentăm viziunea noastră asupra restructurării datoriei pentru gazele livrate. În prezent experţii lucrează asupra acestei chestiuni. Trebuie să reuşim să prezentăm viziune noastră până la 1 noiembrie, după care se va lua decizia de a semna sau prelungi contractul privind livrările de gaze pe anul viitor”, a declarat vicepremierul Andrian Candu, ministru al economiei, referindu-se la rezultatele întrevederii cu reprezentanţii Gazprom.
În privinţa aprovizionării cu energie electrică, oficialul a precizat că acordurile semnate cu furnizori din Ucraina şi de la Cuciurgan expiră la 1 aprilie 2015. „Nu există motive de îngrijorare că vor fi întrerupte livrările de energie electrică în perioada de toamnă-iarnă. Până nu demult, primeam peste 60% de energie electrică din Ucraina, restul de la Cuciurgan. Însă, în legătură cu faptul că unele mine de cărbune din Donbas au fost distruse şi că transportul din altele aflate în această regiune a devenit mai anevoios, livrările de energie din Ucraina s-au redus. Dar au crescut livrările de energie de la Cuciurgan. În prezent proporţia este de 50:50”, a spus ministrul, precizând că preţurile au rămas aceleaşi.
Andrian Candu a mai spus că există posibilitatea de a majora producţia locală de energie electrică, care în prezent acoperă peste 20% din necesităţi, precum şi posibilitatea de a importa energie electrică din România.
Republica Moldova achiziţionează energie electrică din Ucraina, prin compania DTEK Vostokenergo, şi de Centrala de la Cuciurgan, la preţ de 6,8 cenţi SUA pentru un kilowatt-oră, mai mic decât cel din ultimii doi ani, de 6,9 cenţi.