Moldova solicită abolirea vizelor în Israel
https://www.ipn.md/ro/moldova-solicita-abolirea-vizelor-in-israel-7965_997697.html
Premierul Vlad Filat a pus în discuţie posibilitatea abolirii vizelor pentru cetăţenii moldoveni în Israel, precum şi creşterea cotei de muncitori constructori în această ţară. Subiectele au fost discutate în cadrul întrevederii premierului Filat cu Avigdor Liberman, viceprim-ministru, ministru al Afacerilor Externe al Israelului, notează Info-Prim Neo cu referire la un comunicat guvernamental.
Vlad Filat a menţionat că deschiderea Republicii Moldova faţă de Israel a fost materializată prin liberalizarea regimului de vize, care a scutit cetăţenii israelieni, începând cu luna iunie 2010, de obligativitatea perfectării vizelor pentru intrarea în Moldova. Prim-ministrul a menţionat că mizează pe o decizie similară şi din partea Statului Israel prin lansarea negocierilor pe marginea Acordului de abolire a vizelor pentru cetăţenii Republicii Moldova. Totodată, Vlad Filat a apreciat decizia Israelului de a oferi gratuit vize cetăţenilor moldoveni.
Cei doi oficiali au discutat şi despre oferirea posibilităţii creşterii cotei de muncitori în construcţii în Israel, din Republica Moldova, dar şi despre semnarea acordului în domeniul securităţii sociale.
Vlad Filat a apreciat disponibilitatea Israelului de a implementa în Republica Moldova proiectul trilateral cu participarea României şi ţării noastre privind construirea unui Centru de certificare a produselor agroindustriale conform standardelor europene, ceea ce va contribui la promovarea exporturilor Republicii Moldova.
Prim-ministrul a exprimat gratitudine pentru sprijinul constant din partea lui Avigdor Liberman, originar din Chişinău, pentru consolidarea cooperării moldo-israeliene.
Avigdor Liberman a menţionat, la rândul său, că va susţine şi în continuare dezvoltarea Republicii Moldova şi va reveni în Moldova cu cea mai mare plăcere ori de cîte ori va avea posibilitatea.
Întâlnirea a avut loc luni seara, 14 mai, tot atunci a fost semnat Acordul de cooperare între Republica Moldova şi Statul Israel în domeniul mediului.
Vlad Filat întreprinde, în perioada 14-16 mai 2012, o vizită oficială în Israel, la invitaţia omologului său, Benjamin Netanyahu.