logo

Moldova şi Rusia din nou pârâte la CEDO pentru situaţia din stânga Nistrului


https://www.ipn.md/ro/moldova-si-rusia-din-nou-parate-la-cedo-pentru-situatia-7967_1014344.html

Guvernele Republicii Moldova şi Federaţiei Ruse sunt pârâte la CEDO pentru reţinerea ilegală a doi antreprenori moldoveni de către administraţia neconstituţională din regiunea transnistreană. Vitalii Beşleaga şi Serghei Bevziuc, cofondatorii întreprinderii „Varniţa Unicum”, sunt deţinuţi în condiţii inumane în regiunea transnistreană de pe 15 noiembrie 2013.

Reprezentantul Asociaţiei Promo-LEX, Alexandru Postica, a comunicat la o conferinţă de presă la IPN că a fost transmisă deja o sesizare către Curtea Europeană a Drepturilor Omului şi chiar dacă instituţia încă nu s-a pronunţat pe niciun caz individual de acest fel remis din Moldova, de obicei, când guvernele celor două state erau informate că CEDO va examina cazul se activizau şi reuşeau eliberarea din detenţie ilegală a cetăţenilor moldoveni.

Vitalii Beşleaga a fost ales consilier local în satul Varniţa, aflat în Zona de Securitate şi subordonat autorităţilor constituţionale, iar când administraţia de la Tiraspol a decis să instaleze în apropierea acestei localităţi puncte de control vamal şi oamenii s-au împotrivit, el a fost prezent la faţa locului. După acest caz, au început presiunile asupra întreprinderii al cărei co-fondator este Vitalii Beşleaga. Partenerul său de afaceri, co-fondatorul Serghei Bevziuc, este directorul unei întreprinderi similare deschise pe teritoriul din stânga Nistrului doar pentru a scăpa de presiunile din partea administraţiei neconstituţionale a regiunii.

Alexandru Postica a subliniat că cei doi au fost reţinuţi pe motive politice, doar fiindcă Beşleaga s-a opus instalării posturilor în apropierea satului Varniţa, iar Bevziuc este o victimă colaterală, fiind folosit pentru a-l acuza pe Beşleaga că ar fi dat mită.

E de menţionat că cei doi au probleme grave de sănătate, iar faptul să sunt deţinuţi în condiţii inumane îi afectează şi mai mult. Vitalii Beşleaga are diabet zaharat şi trebuie să se afle sub supravegherea permanentă a unui endocrinolog, iar Serghei Bevziuc necesită o intervenţie chirurgicală urgentă.

Cei doi antreprenori moldoveni sunt deţinuţi ilegal în Tiraspol de peste 8 luni, iar instanţa de judecată din regiune le-a prelungit la 30 iulie arestul cu încă 2 luni.