logo

Moldova şi România vor organiza stagii comune de perfecţionare pentru profesori


https://www.ipn.md/ro/moldova-si-romania-vor-organiza-stagii-comune-de-perfectionare-pentru-profesori-7967_1006016.html

Republica Moldova şi România vor elabora şi implementa un program guvernamental comun, care va prevedea organizarea de stagii de perfecţionare pentru profesori, schimburi de experienţă şi sprijin pentru dotarea cu cărţi în limba română a bibliotecilor şcolare din Republica Moldova. Acest obiectiv şi altele se conţin într-o declaraţie semnată la Bucureşti în cadrul celei de-a doua reuniuni a Comisiei comune pentru integrare europeană dintre Parlamentul României şi Parlamentul Republicii Moldova, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al Parlamentului, documentul prevede că până la următoarea şedinţă, care va avea loc la Chişinău în perioada 5-6 noiembrie, comisia va realiza un şir de obiective în educaţie, mass-media, comunicaţii, cultură şi alte domenii.

În domeniul economic, comisia îşi propune să sporească volumul investiţiilor bilaterale prin instituirea unui forum economic România – Republica Moldova pentru încurajarea mediului de afaceri. Alte obiective incluse în declaraţie se referă la ajustarea normelor şi cerinţelor domeniului transporturilor din Republica Moldova şi România la standardele şi cerinţele europene, integrarea sistemelor energetice ale celor două state, integrarea pieţei muncii prin asigurarea unui acces facil, recunoaşterea reciprocă a vechimii în muncă şi reducerea procedurilor birocratice.

Totodată, se propune ca în domeniul administraţiei publice să fie asigurată formarea personalului din Republica Moldova în vederea accesării şi absorbţiei fondurilor europene. În domeniul mass-media se preconizează intensificarea cooperării în domeniul audiovizualului în vederea armonizării legislaţiilor celor două state.