logo

Moldova se va integra pe deplin în piaţa energetică europeană către anul 2020


https://www.ipn.md/ro/moldova-se-va-integra-pe-deplin-in-piata-energetica-europeana-catre-anul-2020-7966_1001234.html

Republica Moldova se va integra pe deplin în piaţa internă de energie a Uniunii Europene către anul 2020. Termenul este fixat în proiectul Strategiei Energetice a Republicii Moldova până în anul 2030. Documentul a fost definitivat de către Ministerul Economiei şi transmis Guvernului pentru aprobare, transmite Info-Prim Neo. Potrivit ministerului de ramură, în perioada de tranziţie, impusă pentru realizarea interconexiunilor de transport (durată care este mai scurtă în sectorul gazelor naturale şi mai îndelungată în cel electroenergetic), Republica Moldova va dezvolta din punct de vedere legislativ, instituţional şi logistic o piaţa liberalizată, funcţională a energiei. Conexiunea sistemului de transport de gaze naturale cu sistemul din România va fi deplin fezabilă în 2014, cu obiectivul imediat de a oferi alternative de aprovizionare în situaţii de urgenţă şi cu obiectivul strategic pe termen mediu şi lung de a beneficia de conexiunile României, inclusiv în cadrul aşa-numitelor „coridoare sudice”. În sectorul electroenergetic, notează Ministerul Economiei, Republica Moldova dispune de capacităţi instalate substanţiale în raport cu consumul actual, care însă nu au fost pe deplin utilizate. Aceste capacităţi urmează a fi consolidate, cu extinderea substanţială a capacităţii, inclusiv bazată pe surse regenerabile de energie electrică. Anii 2012-2020 este etapa în care sunt aşteptate primele rezultate în implementarea unor măsuri mai puţin costisitoare de eficienţă energetică şi utilizarea surselor regenerabile de energie. Aceste măsuri vor coexista cu achiziţia de o manieră încă vulnerabilă a gazelor naturale şi a energiei electrice, din cauza numărului limitat de surse alternative de aprovizionare.