logo

Moldova se racordează la prevederile Pactului global cu privire la locurile de muncă


https://www.ipn.md/ro/moldova-se-racordeaza-la-prevederile-pactului-global-cu-privire-la-locurile-de-m-7966_986255.html

Planul naţional de acţiuni pentru ocuparea forţei de muncă pe anul 2011 necesită să fie corelat la prevederile Pactului global cu privire la locurile de muncă, au susţinut de comun acord participanţii la prezentarea publică a acestui instrument de politică globală organizată de către Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei (MMPSF) în parteneriat cu Organizaţia Internaţională a Muncii (ILO) şi PNUD Moldova. Pactul îşi propune să asigure o bază acceptată la nivel naţional pentru elaborarea politicilor de redresare a economiei prin crearea unor oportunităţi de muncă decentă, reducerea şomajului şi majorarea veniturilor populaţiei , grav afectate de criza financiară, notează Info-Prim Neo. Precum a menţionat Ala Lipciu, Coordonator Naţional ILO, Pactul global cu privire la locurile de muncă a fost adoptat unanim la 19 iunie 2009 de Conferinţa Internaţională a Muncii, cu participarea delegaţiilor din partea guvernelor, patronilor şi angajaţilor din statele membre ale ILO şi prezentarea lui publică este relevantă acum în contextul exerciţiului de elaborare a Planului de Acţiuni pentru ocuparea forţei de muncă pentru anul 2011 de către instituţii publice şi societatea civilă. „ Este important că Pactul global constituie răspunsul atât al reprezentanţilor guvernelor, cât şi mediului de afaceri şi angajaţilor, la creşterea fără precedent a numărului persoanelor rămase fără loc de lucru, a fenomenelor subocupării şi muncii la negru, prin crearea şi recuperarea locurilor de lucru şi menţinerea nivelelor salariale. Aceasta poatea avea loc prin promovarea programelor de stimulare economică, acordarea de ajutor şi consultanţă oamenilor, aflaţi în căutarea unui loc de muncă, prin colaborare cu agenţiile de stat şi cele private de ocupare, prin instruirea şi formarea profesională şi dezvoltarea competenţelor antreprenoriale a salariaţilor”, a subliniat Lipciu. Pactul global cu privire la locurile de muncă a fost acceptat de un şir de donatori, instituţii financiare internaţionale, dar şi de către ONU care a decis să includă liniile de politici recomandate de Pact în activităţile sale operaţionale. Acest lucru a fost confirmat şi de către dna Matilda Dimovska, reprezentant adjunct al PNUD în Moldova, care a reiterat disponibilitatea acestei agenţii ONU de a veni în parteneriat cu ILO să asiste Moldova în implementarea unor acţiuni menite să reducă rigiditatea pe piaţa forţei de muncă şi să asigure o calitate mai bună a vieţii. Viceministrul muncii, protecţiei sociale şi familiei, Sergiu Sainciuc, a menţionat că Planul naţional de acţiuni pentru ocuparea forţei de muncă pe anul 2011 a fost elaborat de MMPSF cu consultarea opiniei partenerilor sociali şi instituţiilor implicate în acest proces. Este bine că ajustarea lui la prevederile Pactului global are loc înainte ca planul să intre în vigoare . „Aprofundarea dialogului cu partenerii sociali, cu societatea civilă pe marginea prevederilor Pactului global, ne va permite să îmbunătăţim situaţia pe piaţa forţei de muncă, să asigurăm o mai bună angajare a cetăţenilor cu aspect sporit asupra persoanelor defavorizate sau cu dezabilităţi, precum şi a persoanelor în etate şi a tinerilor”, a specificat Sainciuc. Astfel, în 2011, se prevede să fie alocate surse financiare suplimentare pentru acordarea ajutorului de şomaj - cifra beneficiarilor va ajunge la 10 mii de persoane. Pentru lucrările publice remunerate sunt preconizate 5 mln lei, care va permite ca la acestea să fie încadrate 1700 de persoane. O mare atenţie va fi acordată programelor de abilitate antreprenorială a persoanelor, rămase fără un loc de muncă prin consolidarea capacităţilor programelor deja existente, precum şi prin lansarea altor programe noi, de exemplu, programul PARE care prevede susţinerea financiară a persoanelor revenite la baştină după ce au lucrat o perioadă de timp în străinătate. Totodată, un număr de peste 3000 de cetăţeni vor fi instruiţii şi reinstruiţi profesional pentru a se recalifica şi a-şi găsi un nou loc de muncă. „Mi s-a părut foarte important că Pactul global prevede nu doar crearea locurilor noi de muncă, dar şi recuperarea celor care au existat mai înainte, care au fost lichidate din diverse motive. Aici este o provocare nu doar pentru guvern, pentru MMPSF, dar şi pentru patronate, organizaţiile sindicale, pentru alte organizaţii neguvernamentale”, a spus Sainciuc. Petru Chiriac, vicepreşedinte al Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor din Moldova, este de părere că pentru realizarea obiectivelor revăzute ale Planul de acţiuni e necesar de a impulsiona dialogul social nu doar la nivel republican, de Comisie tripartită guvern-patronat-sindicate, dar şi la nivel teritorial. În multe raionale ale republici, deşi au fost create comisii tripartite, nu există asociaţii ale patronilor, angajatorii fiind insuficient reprezentaţi în aceste comisii. Participanţii la dezbatere au făcut multe propuneri de îmbunătăţire a Planului Naţional de acţiuni pentru ocupare a forţei de muncă pe anul 2011 în lumina noii iniţiative globale. Astfel, Raisa Dogaru, vicedirector al Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, şi-a exprimat convingerea că acţiunile prevăzute nu trebuie să conducă la majorarea numărului persoanelor care beneficiază de ajutor de şomaj, urmează ca oamenii care pot munci să fie ajutaţi să-şi găsească un rost prin oferirea de consultanţă în afaceri, prin programe de recalificare diverse şi atractive, în urma cărora persoana ar obţine o profesie solicitată pe piaţa muncii. Viorel Albu, manager de proiect PNUD, a arătat la necesitatea de a spori controlul din partea societăţii asupra unor programe de abilitare antreprenorială, inclusiv, a tinerilor, accentul urmând să fie pus nu numai pe numărul de afaceri lansate, dar şi pe cele care capătă dezvoltare. Au fost, de asemenea, exprimate opinii privind îmbunătăţirea sistemului de informare despre oportunităţile de angajare în câmpul muncii, deşi în ultimul timp în acest sens s-au înregistrat unele succese. Igor Ciloci, inspector general adjunct al muncii, a spus că este mult de lucru în ce priveşte asigurarea sănătăţii şi securităţi locurilor noi de muncă create şi a celor existente. Spre regret, nu toţi angajatorii conştientizează acest fapt. Natalia Popa, reprezentant al Confederaţiei Naţionale a Patronatelor din Moldova, a ţinut să menţioneze că întreprinderile simt efectele crizei in diverse moduri. Scăderea vanzărilor este unul dintre cele mai clare, iar aceasta au drept consecinţă reducerea salariilor, a orelor de lucru, acumularea restanţelor salariale şi tensiuni sociale. Potrivit ei, intervenţia Guvernului ar fi utilă pentru eliminarea consecinţelor crizei financiare. Aceasta ar însemna eliminarea barierelor instituţionale şi structurale interne care afectează atât cererea, cât şi oferta în economie. Relansarea economiei Moldovei implică, în primul rând, restabilirea încrederii în guvern şi redobândirea accesului la pieţele externe şi interne pentru toate sectoarele economice. Totuşi, ar fi o sarcină prea mare pusă pe umerii unui singur actor, de aceea doar efortul conjugat al tuturor actorilor, Guvern, Patronate, Sindicate, ar putea da rezultate palpabile. Intensificarea dialogului social în cadrul căruia fiecare dintre participanţi îşi are cuvântul său de spus, consolidarea, iar pe alocuri instituirea acestuia, ar soluţiona o bună parte din problemele existente. Pactul Global cu privire la crearea locurilor de muncă oferă recomandări foarte sugestive în acest sens. Georgeta Mincu, vicedirector la reprezentanţa Winrock Internaţional în Moldova, organizaţie care realizează un şir de proiecte de abilitare antreprenorială, inclusiv pentru femei, a apreciat că o asemenea prezentare publică cu participarea tuturor actorilor implicaţi în elaborarea şi implementarea politicilor de ocupare, de protecţie socială a angajaţilor, este binevenită. „Suntem în proces de integrare europeană, ne aliniem la standardele europene şi internaţionale în toate domeniile. Ar fi bine ca orice document de politici social - economice să fie discutate în felul acesta înainte a fi aprobate la nivel de guvern şi parlament. Vom şti mai bine ce avem de făcut, cum trebuie să facem şi în ce măsură acţiunile noastre se înscriu în contextul practicilor bune înregistrate la nivel european şi mondial”, a apreciat Mincu.