logo

Moldova se confruntă cu o criză atipică, opinie


https://www.ipn.md/ro/moldova-se-confrunta-cu-o-criza-atipica-opinie-7978_1004229.html

Criza politică instalată în Moldova după demiterea Guvernului nu este nici politică, nici constituţională, ci o criză atipică, generată de rivalitate, de duşmănia personală între liderii partidelor care formau Alianţa pentru Integrare Europeană. O declaraţie în acest sens a făcut Ion Dron, preşedintele Centrului de Iniţiative şi Monitorizare a Autorităţilor Publice, în cadrul dezbaterii publice „Cultura crizei politice: viziuni şi roluri ale organizaţiilor societăţii civile în procesul de depăşire şi de comunicare cu societatea” organizată de Agenţia de presă IPN, marţi, 26 martie.

„Noi ne aflăm de fapt într-o criză permanentă, felul cum lucrurile evoluează vorbeşte de o pană de idei. Criza de astăzi este specială din cauza că aşteptările au fost mari şi frustrările, la rândul lor, sunt mari. E mai uşor pentru cei care nu şi-au pus mari speranţe la început. Eu nu mi-am pus, eu de la început spuneam că denumirea AIE nu are nimic cu integrarea europeană. Dezbaterile dintre ei s-au făcut numai pe marginea fotoliilor. Principiul separării puterii în stat, care nu funcţionează de 20 de ani, a dus la această criză. Trebuie să ne asumăm această criză deoarece am fost toleranţi, ne-am pus prea multe speranţe, aceasta era inevitabilă, deoarece nu au fost stabilite principiile de guvernare a ţării”, a remarcat Ion Dron.

Expertul nu vede o mare problemă în organizarea alegerilor parlamentare anticipate. „Alegerile de fiecare dată înseamnă o curăţare. Avem nevoie de alte forţe care trebuie să ajungă în Parlament. Trebuie coborât pragul electoral pentru a da şanse şi altor partide şi unor lideri din societatea civilă să ajungă la putere. Acum noi, societatea, avem foaia de parcurs spre Europa, ei, politicienii, au foaia lor de parcurs spre geamantanul cu bani. Noi trebuie să spunem clar unde mergem, oamenii sunt zăpăciţi”, a subliniat Ion Dron.

Preşedintele Centrului de Iniţiative şi Monitorizare a Autorităţilor Publice crede că societatea civilă este nervul unei comunităţi şi dacă nu ar exista acest nerv statul ar fi pierdut. „Prea devreme au plecat partenerii externi din finanţarea societăţii civile. Investiţii nu s-au făcut în societatea civilă. Poate se merita mai bine să se investească într-o televiziune publică, unde s-ar racola jurnalişti indepenendenţă, în ziare independente, acestea ar fi fost o platformă bună pentru a scoate în evidenţă şi alte persoane decât cele din partide. Acestea ar fi urmărit cum se folosesc banii europeni. Partidele de astăzi sunt un pericol pentru viitorul copiilor mei. Noi suntem prizonierii acestor partide, acest prizonierat poate să explodeze şi nu se ştie la ce poate duce”, a specificat Ion Dron, care spune că speră să fie o izbucnire paşnică din care să apară noi lideri în viaţa politică.

„Cultura crizei politice: viziuni şi roluri ale organizaţiilor societăţii civile în procesul de depăşire şi de comunicare cu societatea” este a XV-a dezbatere din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice” susţinut de către Fundaţia „Hanns Siedel”.