logo

Moldova se bazează pe sprijinul Slovaciei în parcursul de integrare europeană, Mihai Popșoi


https://www.ipn.md/ro/moldova-se-bazeaza-pe-sprijinul-slovaciei-in-parcursul-de-7965_1105272.html

Douăzeci de ani ai Slovaciei în Uniunea Europeană, împreună cu progresul și dezvoltarea sa în toată această perioadă, reprezintă o sursă de motivație puternică pentru Republica Moldova în parcursul său european. Declarația aparține vicepremierului Mihai Popșoi și a fost făcută la Bratislava, în cadrul unei întrevederi cu ministrul afacerilor externe și europene al Slovaciei, Juraj Blanár. Ministrul Mihai Popșoi a mai spus că Moldova se bazează pe sprijinul continuu al Slovaciei în parcursul de integrare europeană, transmite IPN.

„Așteptăm cu nerăbdare prima conferință interguvernamentală dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană, care va marca lansarea oficială a negocierilor de aderare, și ne bazăm pe sprijinul continuu al Slovaciei pe parcursul acestui proces de integrare”, a declarat ministrul afacerilor externe. Mihai Popșoi a apreciat deschiderea și substanța discuțiilor menite să stimuleze și mai mult agenda bilaterală, în special în această perioadă complicată pentru securitatea regională.

Cei doi miniștri au făcut schimb de opinii și despre cooperarea în cadrul organizațiilor internaționale și regionale, cum ar fi Organizația Națiunilor Unite și Consiliul Europei. „Sprijinul nostru reciproc pentru candidații din aceste forumuri reflectă angajamentul nostru comun de a promova pacea, democrația și drepturile omului pe scena mondială. Totodată, am mulțumit pentru faptul că, începând cu 2014, SlovakAid implementează în țara noastră proiecte pentru a îmbunătăți calitatea vieții cetățenilor în domenii precum buna guvernare, consolidarea societății civile, infrastructură, utilizarea durabilă a resurselor naturale, apă și canalizare și gestionarea deșeurilor”, a mai spus oficialul moldovean.