logo

Moldova se apropie de Summitul de la Vilnius cu temele făcute, deputaţi


https://www.ipn.md/ro/moldova-se-apropie-de-summitul-de-la-vilnius-cu-temele-facute-deputati-7965_1009062.html

Republica Moldova se apropie de Summitul de la Vilnius cu temele făcute, fără restanţe la actele legislative şi cu performanţe înregistrate. Despre aceasta au declarat reprezentanţii Coaliţiei Pro Europene, invitaţi în cadrul emisiunii „Moldova în Direct” de la postul naţional de televiziune, transmite IPN.

Preşedintele fracţiunii PLDM, Valeriu Streleţ, a spus că Moldova se apropie cu paşi fermi de Summit şi nu există piedici pentru parafarea Acordului de Asociere şi a Acordului de Liber Schimb. În acelaşi context, deputatul a spus că reconstrucţia, modernizarea şi dezvoltarea ţării este posibilă doar prin integrarea europeană, dar după Vilnius nu se vor întâmpla miracole, deoarece va exista mult de lucru. „Noi vom trebui să muncim mult, deoarece avem nişte repere foarte clare, combaterea corupţiei, reforma justiţiei, eficienţa instituţiilor publice şi alte subiecte, care trebui să le ducem la bun sfârşit”, a spus parlamentarul.

Valeriu Streleţ a remarcat că există toate şansele ca în septembrie 2014 acordurile să fie semnate şi să existe libertatea de deplasare a cetăţenilor fără vize.

Preşedintele de onoare al PDM, Dumitru Diacov, a spus că deşi sunt multe persoane nemulţumite de ceea ce există în Moldova, se doreşte legi mai bune, atmosferă mai bună, rezultate mai bune în domeniul economic, totuşi poate fi constat faptul că există stabilitate politică. „Guvernarea de la Chişinău a făcut concluziile necesare şi aceasta este principala victorie. Faptul că în coaliţie există compromisul necesar este una din cele mai importante promisiuni făcute alegătorilor. Acum, în ajunul Summitului, venim mai convinşi de faptul că nu există restanţe în ceea ce priveşte angajamentele legislative”, a spus Dumitru Diacov.

Reprezentantul PDM a afirmat că importantă este şi perioada după Vilnius, doarece autorităţile vor trebui să realizeze angajamentele faţă de alegători şi faţă de partenerii externi. „Trebuie să facem tot ce este posibil pentru ca Republica Moldova să fie un factor de stabilitate în această zonă a Europei, să fie o ţară liniştită, care îşi onorează obligaţiunile”, a spus Dumitru Diacov.

Liderul grupului liberalilor reformatori, Ion Hadârcă, a spus că, în pofida tuturor crizelor care au avut loc, s-a reuşit ca acest handicap, care putea să deturneze total cursul pro-european, a fost depăşit. „Cea mai mare realizare este asigurarea stabilităţii cursului politic. Au venit noi proiecte în Republica Moldova”, a spus Ion Hadârcă. Deputatul a afirmat că există o agendă clar asumată şi vor fi elaborate şi acţiunile pentru etapa post-Vilnius, acţiuni care sunt foarte importante.

Summitul Parteneriatului Estic va avea loc în perioada 28-29 noiembrie la Vilnius.