logo

Moldova riscă să rămână fără grâu, Vasile Bumacov


https://www.ipn.md/ro/moldova-risca-sa-ramana-fara-grau-vasile-bumacov-7966_988074.html

Guvernul va decide miercuri dacă este oportun sau nu să fie introduse restricţii la exportul de grâu. Ministrul agriculturii şi industriei alimentare, Vasile Bumacov, a declarat luni, 31 ianuarie, după o întâlnire cu agenţii economici din ramură că, în cel mult o lună, Moldova riscă să rămână fără grâu, dacă ritmul de exporturi se va menţine cel din prezent, transmite Info-Prim Neo. Potrivit datelor ministerului, în ultima jumătate de an (de la 1 august până la 31 ianuarie) volumul de grâu exportat a depăşit de trei ori cantităţile vândute în afara ţării în aceeaşi perioadă a anului precedent. „Noi vom prezenta Guvernului date care arată că securitatea alimentară a ţării poate fi afectată dramatic şi atunci executivul va decide care este soluţia”, a declarat Vasile Bumacov. Ministrul consideră că impunerea unor restricţii la exportul de grâu este necesară atât pentru asigurarea securităţii alimentare a ţării, cât şi pentru a preveni scumpirea pâinii. Până la următoarea recoltă, piaţa internă mai are nevoie de 145 de mii tone de grâu alimentar şi 126 de mii tone de grâu furajer. Dacă rezervele interne vor fi insuficiente, ţara va fi pusă în situaţia să importe grâu la preţuri mult mai mari. Vasile Bumacov a mai spus că în prezent exportatorii de grâu înregistrează supraprofit. Grâul a fost procurat de la ţărani cu 0,60 lei pentru un kg şi este vândut în afara ţării în medie cu 3,40 lei. Pe piaţa internă grâul alimentar se vinde cu 2,90 lei/ kg, iar cel furajer cu 2,20 lei.